Sport

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Ianis Hagi, meci de vis pentru Rangers: „Dubla“ românului a resuscitat o echipă în moarte clinică!

25
20 Feb 2020 23:53:48
Autor: Amir Kiarash
Ianis Hagi a fost omul meciului pentru Rangers pentru a doua oară de când a ajuns în Scoţia
Ianis Hagi a fost omul meciului pentru Rangers pentru a doua oară de când a ajuns în Scoţia

Internaţionalul român a făcut, cu siguranţă, cel mai bun meci de când joacă în străinătate, sub ochii tatălui său, care s-a bucurat ca un copil în tribune.

Ianis Hagi a ajuns acolo unde şi-a dorit tatăl său de la începutul carierei sale! Adică, la o echipă de afară unde joacă meci de meci. Iar asta pentru că, la ce are Rangers la ora actuală, într-adevăr, şeptarul român e printre vedetele echipei!
 
Pe „Ibrox Park“, în turul 16-imilor Ligii Europa, Rangers şi-a arătat serios limitele în confruntarea cu Sporting Braga, locul 4 în prima ligă din Portugalia. Oaspeţii au deschis scorul printr-un gol fenomenal reuşit de căpitanul Fransérgio (11). Brazilianul de 29 de ani a „rupt“ plasa cu un şut devastator, care l-a lăsat spectator pe portarul McGregor.
 
Această reuşită a venit după o ocazie mare ratată de gazde, din gura porţii. Iar la 1-0 pentru Braga, Rangers, cu Ianis Hagi la construcţie, a presat în căutarea golului egalizator. Până la finalul reprizei, românul a avut o fază în care a cerut penalty (15), dar centralul a rămas impasibil, pe bună dreptate. Apoi, în două rânduri, pasele lui Ianis l-au găsit, perfect, pe vârful Morelos, dar, de fiecare dată, columbianul a ratat cu nonşalanţă. Şi, ca să-şi întregească seara de coşmar, a şi luat un „galben“ total aiurea, devenind suspendat pentru retur.
 
La reluare, Braga a fost echipa superioară la început, a lovit şi transversala şi, în final, a fost răsplătită după ce Abel Ruiz a făcut 2-0 (59).
 
La acest scor, Rangers părea a fi în „moarte clinică“. A fost însă „resuscitată“ de Ianis Hagi! Mai întâi, în minutul 67, internaţionalul român a luat o acţiune pe cont propriu, după un corner, şi a finalizat cu un şut splendid: Rangers - Braga, 1-2!
 
A fost „scânteia“ care a readus Rangers în meci, fiindcă, după doar opt minute, Aribo a egalat după o cursă electrizantă în care a driblat jumătate din echipa lui Braga: 2-2 (75).
 
Şi, seara magică a lui Ianis i-a adus acestuia golul de 3-2 pentru Rangers. Românul a executat o lovitură liberă, a avut şi puţin noroc, fiindcă „zidul“ a deviat mingea în plasa porţii lui Matheus: 3-2 Rangers (82).
 
S-a şi terminat cu acest scor pentru scoţieni, însă calificarea se joacă şi se va decide, în retur, la 26 februarie (ora 19.00).
 
CITEŞTE ŞI:
 
VIDEO FOTO Hagi, aproape în lacrimi: Cum a reacţionat la golurile lui Ianis. Gerrard: „E foarte mândru!“
 
VIDEO Ianis Hagi, eroul serii în Scoţia: Ce scrie presa britanică după prestaţia magnifică a românului
 
VIDEO Ianis Hagi, în extaz! Interviul fabulos al românului în engleză pentru BBC: „Ibrox, baby!“
 
VIDEO Ianis Hagi, aproape perfect: Ce notă a primit din partea ziariştilor scoţieni
 
VIDEO Ianis Hagi, stelar: Cifrele sale din meciul cu Braga au apărut şi redau dimensiunea prestaţiei sale
 
VEZI AL DOILEA GOL AL LUI IANIS HAGI
 
VEZI AMBELE GOLURI ÎNSCRISE DE IANIS HAGI

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

25 Comentarii

Costica Sandu
20.02.2020, 23:58:35

Ce se naste din pisica , soareci maninca! Bravo Ianis!

+9 (15 voturi)
Daniel S.
20.02.2020, 23:58:41

Nu ma impresioneaza cu nimic faptul ca a marcat 2 goluri. Ma impresioneaza cum omul poate da singur 3 pase in care isi lasa un coleg singur cu portarul in acelasi meci. Desi toti ceilalti jucatori impreuna de la ambele echipe nu au dat nici macar o singura astfel de pasa. Iar asta e un fapt. Pase impecabile, cornere batute bine, nu pierde mingea si o protejeaza bine, faptul ca le face semnn colegilor sa iasa din offside cand e cu mingea la picior e fantastic. Hagi poate fi un jucator mare, sa se tina de treaba ca talent are cu carul.

+14 (18 voturi)
nbdy
21.02.2020, 01:32:32

arabocu n o sa doarma la noapte :)) saracu om n aveti vreo stire naspa cu ianis, din trecut, sa isi gaseasca bietul echilibrul of.

+4 (8 voturi)
*‿*
21.02.2020, 07:55:57

Trolii sa taca pe vecie.

+6 (10 voturi)
Stefan din Nord
21.02.2020, 08:10:35

Sper ca reusitele sale din acest meci sa-i dea incredere pentru viitor sa nu fie doar un foc de paie . Faptul ca a devenit un dirijor a echipei ,ca da pase decisive colegilor din atac e cel mai important lucru Asta coroborat cu talentul sau innascut de a bate bine loviturile libere A fost seara machidonilor Si Simona s-a calificat aseara in careul de asi de la Dubai .

+9 (9 voturi)

Vezi toate comentariile (25)