VIDEO Cât de bine începuse! Simona Halep a reuşit un punct minunat în primul set al meciului cu Pliskova
0Simona Halep a început bine meciul cu Pliskova, a fost agresivă şi a jucat cu mingi lungi şi pe marginile terenului şi nimic nu prevestea dezastrul care avea să urmeze.
Simona a reuşit primul break al meciului şi l-a reuşit în stil de mare campioană. Românca a trimis un back-hand senzaţional care nu i-a dat nicio şansă sportivei din Cehia.
A fost un break la zero câştigat de fostul număr 1 mondial, iar Stere Halep a izbucnit de fericire în tribune. La fel şi antrenorul Simonei, Daniel Dobre, cel care a aplaudat execuţiile elevei sale, frenetic.
Din păcate, ce a urmat a fost un coşmar pentru Simona. Ea a pierdut primul set cu 5-7 şi a fost salvată de ploaie, în setul al doilea, la incredibilul scor de 0-5.