VIDEO Jose Mourinho: "Ura faţă de Barca nu se poate transforma în iubire"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tehnicianul formaţiei Internazionale Milano, Jose Mourinho, a declarat, miercuri seară, că îşi va încheia cariera fără a antrena pe FC Barcelona, deoarece nu este atât de "prost încât să creadă că ura se poate transforma în iubire", informează El Mundo Deportivo.

"Nu sunt atât de prost încât să cred că această ură se poate transforma în iubire. Respect mult pe FC Barcelona, nu voi uita niciodată ce mi-a dat în cei patru ani în care am fost aici, dar în jurul meu s-a creat ceva ce cred că este imposibil să se transforme în ceva pozitiv şi este clar că îmi voi încheia cariera fără să antrenez pe FC Barcelona", a spus Mourinho.

Mai citiţi şi:

Mourinho, transformat într-o "bunică" pe Wikipedia

Mourinho: ”Pentru Inter, finala e un vis”

Mourinho a fost ironic la adresa fanilor Barcelonei, care l-au fluierat şi huiduit la meciul de miercuri seară: "Acum Figo poate veni liniştit la Barcelona pentru că eu sunt inamicul public numărul 1".

Presa italiană rivalizează în elogii pentru a celebra calificarea echipei Internazionale Milano, antrenată de Jose Mourinho, în finala Ligii Campionilor, în faţa formaţiei FC Barcelona, campioana Europei, informează AFP.

"Inter, zidul gloriei", scrie pe prima pagină Gazzetta dello Sport pentru a sublinia performanţa unei echipe care, rapid redusă la zece, a rezistat până la final asaltului Barcelonei, care a câştigat, scor 1-0, dar insuficient pentru a merge în finala de la Madrid.

Pentru cotidianul milanez, care insistă în paginile interioare asupra unui "Inter epic", această calificare îi recompensează pe "leii eroici ai antrenorului Jose Mourinho".

"Inter s-a calificat datorită forţei extraordinare a apărării condusă de Walter Samuel, însă meritul revine întregii echipe care a arătat până la ce punct este important sacrificiul fiecăruia, începând de la atacanţi", menţionat Gazzetta dello Sport.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite