Sport

articolul anterior articolul urmator

Viitorul, anunţ oficial în privinţa fuziunii cu Farul: „Începerea unui nou proiect în fotbalul constănţean”

3
17 Jun 2021 18:27:31
Autor: Vincentiu Mihaiu

Clubul patronat de Gică Hagi a emis, joi, un comunicat, în care informează că luni, 21 iunie, se va naşte un nou club de fotbal în oraşul Constanţa.

Oficialii celor de la Farul Constanţa, echipă aflată acum în Liga a II-a, şi cei ai clubului FC Viitorul se pare că au ajuns la o înţelegere în privinţa contopirii celor două grupări într-o singură entitate juridică. Conform unui comunicat al celor de la Viitorul, luni se va organiza o conferinţă de presă în care vor fi dezvăluite toate detaliile noului proiect.

„Vă anunţăm cu bucurie începerea unui nou proiect în fotbalul constănţean - Împreună suntem mai puternici - prin care ne dorim să fim cei mai buni!

Luni, 21 iunie, de la ora 12.00, la Sala Viena (zona SPA) de la Hotelul Iaki din Constanţa, vom organiza o conferinţă de presă la care vor participa, alături de toţi cei implicaţi în acest proiect, numeroase legende ale fotbalului constănţean precum şi reprezentanţi ai suporterilor noştri.

Pornind de la tradiţia fotbalului de la malul mării, vom îmbina trecutul cu prezentul pentru a construi viitorul şi a duce această iubire a tuturor suporterilor constănţeni la nivelul pe care cu toţii îl dorim", se precizează în comunicatul emis de Viitorul Constanţa.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

3 Comentarii

Domnul Doctor
17.06.2021, 18:47:07

Deci FCSB-ul o sa aiba acum trei concurente directe la un loc de cupa europeana: CFR, Universitatea Craiova (nu a lui Mititelu) si Farul? Foarte bine! In curand o sa apara si altele iar ciobanul o sa ne dea o reprezentatie de adio, laudandu-se (in numele Domnului) cu cati bani a facut el (modestul) inainte ca Steaua (cea originala) sa-i ia locul de drept in Liga 1. Hai, Gigi, baga acatiste si antreneaza-ti echipa in biserica, caci nimic altceva nu te mai ajuta!

+1 (1 vot)
Maximilian Musat
17.06.2021, 19:27:02

In fotbalul romanesc se urmareste doar banul,in tarile vestice se urmaresc rezultatele si banul vine! Acolo sunt vedete sau VIP uri mai multe ca la noi dar se amesteca in public si socializeaza cu ceilalti spetatori,in Romania aceste asa zise vipuri isi pun garzi de corp sa-i pazeasca...

+2 (2 voturi)
John McClane
17.06.2021, 19:59:58

Smecher machidonul, cum za zic, deci nu? Dupa ce si-a facut echipa praf vanzand-o ca la taraba, acum o amesteca cu alta, ca sa i se piarda urma si sa ciupeasca niste bani de la stat. Prea e plin de lozinci lacrimogene ca in spatele lor sa nu zaca hotia. E cam politician Gicanul. Cum za zic, deci nu?

+3 (3 voturi)
Modifică Setările