Webo, interviu incendiar pentru BBC: „Sincer să fiu, îmi este ruşine“. A primit mesaje de ameninţare din România

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Webo

Antrenorul secund al formaţiei Istanbul Başakşehir, Pierre Webo, personaj principal în scandalul de rasism care face valuri pe tot mapamondul, a acordat un interviu online pentru prestigioasa instituţie media.

În discuţia cu jurnaliştii britanici, antrenorul secund al turcilor a vorbit, într-o engleză precară, despre incidentele de pe Parc de Princes şi a explicat care crede că vor fi consecinţele gestului făcut de jucători. 

"Mi-a fost foarte greu. Am fost nevoit să îi cer doctorului somnifere pentru a putea adormi. Colegii nu au vrut sa mai joace pentru ca au gândit în felul următor: daca nu te respecta pe tine, nu ne respecta nici pe noi. Dacă s-ar întâmpla acelaşi lucru la 2-3-4 meciuri şi s-ar întrerupe din aceleaşi motive, cred că UEFA va mişca lucrurile. Nu mi-am pierdut cumpătul, dar m-a întristat întreaga situaţie. Mi-am zis: De ce?, De ce mie? Am fost foarte trist. Din punctul meu de vedere, ziua de 8 decembrie va fi ţinută minte. Va exista înainte de 8 decembrie şi după 8 decembrie. Cred că cel mai important lucru este mesajul pe care iî transmitem lumii întregi"

Chiar dacă nu apare în înregistrarea video a interviului care însoţeşte materialul, sursa citată mai scrie că Webo a declarat că a primit mesaje de susţinere din partea oamenilor din fotbal şi din afara lui, dar şi mesaje de ameninţare din România. 

"Nu vreau ca oamenii să mă identifice prin acest incident, ar fi păcat să îşi aducă aminte de mine din acest motiv. Sincer să fiu, îmi este ruşine  Aceste două-trei zile au fost cele mai grele din cariera mea" a fost concluzia camerunezului în vârstă de 38 de ani.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite