Wimbledon şi poveştile din iarbă. Ziua în care Steffi Graf a ajuns în „Topul Ruşinii“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Steffi Graf deţine un record dureros, care nici că se potriveşte carierei sale stelare. Niciodată în istoria turneelor de Mare Şlem, campioana în exerciţiu nu pierduse în primul tur. Până la ea. Apoi, i s-a mai întâmplat lui Angelique Kerber, la US Open 2017, când nemţoaica i-a smuls doar patru game-uri japonezei Naomi Osaka şi Jelenei Ostapenko - la Roland Garros 2018, când letona a câştigat tot patru game-uri, împotriva lui Su-Wei Hsieh.

Născută pe 14 iunie 1969, Steffi Graf şi-a încheiat strălucita carieră având un procentaj uriaş, de 90% meciuri câştigate în turneele de Mare Şlem - şi asta deşi le-a înfruntat pe Navratilova, Evert, Seleş, Sanchez, Sabatini, Capriati, Hingis, Davenport şi multe alte mari jucătoare. Are două procente în plus la acest capitol faţă de Serena Williams, care în toată cariera a pierdut un singur meci în turul întâi la cele patru Grand Slam-uri. Roger Federer are în prezent procentaj de 86% victorii în meciurile jucate în cele mai importante patru turnee din tenis, Novak Djokovici - 87%, iar Rafael Nadal - 88%.

Pe 21 iunie 1994 însă, Stefanie Graf a fost de nerecunoscut pe iarba de la Wimbledon, iar cronicarii consemnau că germanca devenea brusc prima deţinătoare a unui titlu de Mare Şlem eliminată în primul tur la turneul pe care îl câştigase cu un an înainte. Lori McNeil, o americancă cu cinci ani mai mare decât Steffi, s-a impus cu 7-5, 7-6(5), iar „New York Times“ scria că este o „surpriză ce va dăinui în timp“, fiind unul dintre marile şocuri ale sportului mondial.

Cum s-a ajuns la asta este în egală măsură greu de înţeles, dar şi simplu de înţeles.

Primise o cotă record pentru o victorie sigură la Wimbledon 1994!

Steffi Graf declara, la retragerea Martinei Navratilova din 1994, că ceea ce le-a unit a fost dragostea pentru Wimbledon. Turneul londonez a fost favoritul ei, cel pe care şi l-a dorit cel mai mult şi pentru care s-a temut cel mai mult în formidabilul sezon 1988 în care a reuşit „Golden Slam“-ul calendaristic, dar şi cel mai productiv Slam pentru ea, încoronându-se de şapte ori între 1988 şi 1996.   

Pe 21 iunie 1994, Steffi Graf intra pe teren din postura de campioană a ultimelor trei ediţii de Wimbledon. Jucase şase finale în ultimii şapte ani pe iarba din capitala Angliei.

Potrivit cărţii biografice „Steffi. Putere publică, durere personală“, casele de pariuri tocmai îi oferiseră nemţoaicei cea mai mică cotă de risc din istorie la câştigarea trofeului, numind-o favorită clară.

Începând din 1985, Graf nu mai pierduse niciodată un meci oficial în primul tur al unui turneu, indiferent de nivel. Şi cam tot de atunci, Steffi nu mai înregistrase în carieră două înfrângeri consecutive (se adunaseră aproape zece ani). Mary Pierce o învinsese însă clar în semifinale la Roland Garros, cu un dublu 6-2, iar nemţoaica intra la Wimbledon fără vreun turneu pregătitor - lucru care, de altfel, nu era deloc o surpriză, având în vedere faptul că programul sportivei germane arătase identic de la debutul său în circuit.


Steffi Graf, la cel mai slab Wimbledon din cariera sa Foto: Gulliver / Getty Images

Steffi Graf

„Geamantanul“ de suferinţă al lui Steffi Graf


Steffi Graf suferea însă. O suferinţă acumulată continuu începând cu data de 30 aprilie 1993, când germanul Gunther Parche, un strungar fără loc de muncă, o înjunghiase pe rivala sa numărul unu, Monica Seleş. Graf a vizitat-o pe Monica, la spital, chiar a doua zi după teribilul atac, mărturisindu-i: „într-un fel, m-a înjughiat şi pe mie, îmi pare teribil de rău pentru tine“. Steffi avea să se simtă pustiită după acest moment, plictisită de ritmul turneelor şi de nivelul la care se prezenta concurenţa sa. Graf declara de atunci sec, aşa cum reteza fiecare subiect venit din partea presei, că ierarhiile sunt „absurde“ fără Monica Seleş şi chiar dacă pentru un timp a reuşit să apese parcă şi mai mult acceleraţia, câştigând pentru a doua oară în puţin mai mult de cinci ani patru titluri de Mare Şlem consecutive (de la Roland Garros 1993 până la Australian Open 1994), atingând un nivel de joc pe care ea l-a considerat superior celui arătat în anul „Golden Slam“-ului, nemţoaica nu se bucura de tenis, ori de viaţă şi se îndrepta spre iminentul declin în formă.

Încă înainte de startul Wimbledon 1993, când jurnaliştii au întrebat-o pe Steffi Graf care ar fi jucătoarele care o pot încurca, ea le-a numit pe Mary Pierce şi pe Lori McNeil - o sportivă afro-americană, fiica unui fost jucător de fotbal american al anilor ’60. Despre acea ediţie a Wimbledonului poţi spune îndreptăţit că Steffi Graf a scos-o la capăt, deşi fusese nevoită să facă injecţii cu analgezice în talpă înaintea fiecărei partide, apoi a recuperat fantastic în finală de la 1-4 şi 30-40 contra Janei Novotna, salvând şi o minge de meci înainte de a prinde mirosul fricii venit de pe partea cealaltă a fileului, moment în care şi-a declanşat instinctul ucigaş, încheind finala cu cinci game-uri câştigate la rând, astfel încât, în cele din urmă, adversara sa s-a prăbuşit la ceremonia de premiere, în lacrimi, pe umărul Ducesei de Kent.

La începutul sezonului 1994, Steffi Graf făcea o declaraţie îngrijorătoare în presa germană: „Am realizat tot ce mi-am propus. Anul trecut a fost prea mult pentru mine. Am nevoie de mai mult timp pentru viaţa mea“.

În fine, armura lui Steffi Graf s-a crăpat definitiv când a revenit în finala turneului la care Seleş fusese atacată cu exact un an înainte. Arantxa Sanchez a învins-o pe Steffi. A urmat apoi combinaţia de „lovituri de pe linia de fund năucitoare, loburi, scurte şi mingi cu efect“ lansată tumultuos de Mary Pierce la Paris. Apoi, a venit ziua de 21 iunie 1994, cu o apariţie ştearsă, vlăguită de la Wimbledon.

Lori McNeil era chiar ultima jucătoare care îi administrase lui Graf o înfrângere în primul tur, la turneul Virginia Slims, din ianuarie 1985. Iar americanca a intrat hotărâtă în meci, a pus o presiune fantastică prin atacuri năvalnice la fileu şi a dezintegrat total armura lui Graf. Lui Steffi, care ura să piardă şi un punct, i se întâmpla să devină prima jucătoare din istorie care porneşte cu gândul de a-şi apăra trofeul de Mare Şlem şi iese din competiţie încă din primul tur.


Lori McNeil şi-a trecut în cont cea mai bună performanţă a carierei într-un turneu de Mare Şlem chiar la ediţia 1994 a Wimbledonului: semifinală. Foto: Gulliver / Getty Images

Lori McNeil

Un accident şi atât, într-un an sub standardele sale  

1994 a fost, per total, unul dintre cele mai grele din cariera lui Steffi Graf, alături de cel în care au apărut problemele de ordin legal în familia Graf.

Steffi nu a mai prins finalul de sezon, din cauza unor dureri accentuate la spate. După US Open a venit verdictul de fractură osoasă la baza coloanei vertebrale, apoi un diagnostic chiar mai dur, de osteofitoză în zona sacrală a coloanei vertebrale.

În cele din urmă însă, 1994 a fost doar un contrapunct şi un accident în superba carieră a lui Steffi Graf, ea regăsindu-şi foamea de trofee şi învăţând să trăiască cu durerea - după ce a refuzat operaţia. Graf a revenit în forţă în 1995, adjudecându-şi următoarele şase turnee de Mare Şlem în care a luat startul (a sărit şi în 1995, şi în 1996 peste Australian Open). Totodată, Steffi Graf relua viaţa pe circuit simţindu-se şi mult mai responsabilă faţă de tenis şi WTA, acceptând că rolul său nu se poate rezuma la a câştiga meciuri şi titluri pe bandă rulantă.

21 iunie 1994 a însemnat unica înfrângere în primul tur la Grand Slam-uri pentru Steffi Graf începând cu 1985 (an în care a devenit o obişnuită a săptămânii a doua în aceste turnee) şi până în 1999, când şi-a făcut ultima apariţie la acest nivel. Graf mai pierduse în primul tur la Australian Open 1983 şi la US Open 1984. Iar per total, palmaresul său la Wimbledon include şapte trofee, alte două finale pierdute, o semifinală, două optimi de finală, un tur trei şi acest accident din 1994.

Din istoria turneelor de Mare Şlem:

  • Virginia Ruzici a fost primul cap de serie numărul unu eliminat în primul tur la un Grand Slam pe tabloul de simplu feminin, la Australian Open 1979.
  • Simona Halep a devenit primul cap de serie numărul unu învins în runda inaugurală pe tabloul feminin la US Open, în Era Open. Kaia Kanepi a învins-o în 2018.
  • O altă mare surpriză a tenisului feminin s-a consumat la Wimbledon 1999. După 11 semifinale consecutive în turneele de Mare Şlem, Martina Hingis, numărul unu mondial şi principala favorită a tabloului, a cedat în doar 54 de minute meciul din primul tur împotriva unei Jelena Dokic de doar 16 ani. Reprezentanta Australiei, locul 129 WTA, s-a impus atunci cu scorul de 6-2, 6-0.
  • Wimbledon 2020 ar fi trebuit să dea start-joc în calificări, începând de luni. Al treilea turneu de Mare Şlem al sezonului a fost însă anulat, pentru prima dată după Al Doilea Război Mondial, din cauza pandemiei de coronavirus.  
Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite