Wozniacki se retrage din tenis, la doar 29 de ani, la turneul la care a dat cea mai mare bătălie a carierei, cu Simona Halep

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Wozniacki

Daneza Caroline Wozniacki a anunţat, vineri, că Australian Open 2020 va fi ultimul turneu din cariera sa. Fostul lider mondial se va despărţi de lumea tenisului profesionist pe terenurile care i-au adus, în 2018, singurul titlu de Mare Şlem al carierei.

Am obţinut pe teren tot ce mi-aş fi putut dori. În utlimele luni, mi-am dat seama că sunt atât de multe lucruri pe care îmi doresc să le fac în afara terenului. Aşa că astăzi sunt aici ca să vă anunţ că mă voi retrage din tenisul profesionist după Australian Open.

Asta nu are nicio legătură cu starea mea de sănătate şi nu este un - adio!. Voi continua să împărtăşesc cu voi calea pe care o voi urma“, a transmis daneza, pe conturile de pe reţelele de socializare.

Caroline Wozniacki este, în prezent, jucătoarea activă din circuit cu al doilea cel mai mare număr de săptămâni petrecute pe prima poziţie în clasamentul mondial (71, fiind urmată îndeaproape de Simona Halep, cu 64 de săptămâni). "Caro" se va retrage înainte de a împlini 30 de ani (pe 11 iulie).

De-a lungul a 15 sezoane ca jucătoare profesionistă, începând cu 2005, Wozniacki a disputat 892 de partide, obţinând 630 de victorii şi 30 de titluri la simplu. Wozniacki a strâns premii în bani în valoare de peste 35 de milioane de dolari.

Ascensiunea danezei este legată de înregimentarea în programul brandului german de echipament sportiv care o sposnorizează, Adidas Player Development Program - de pe urma căruia a avut de câştigat şi Simona Halep. Dacă pentru româncă Adidas s-a gândit la Darren Cahill, daneza l-a primit pe Sven Groenefeld.

O atletă desăvârşită, cu un joc de picioare impresionant, Wozniacki şi-a construit cariera pe abilităţile defensive, reuşind o tranziţie rapidă între apărare şi atac, în principal graţie reverului său cu două mâini.

Daneza a fost ţinta criticilor ani la rândul, fiind una dintre cele şase jucătoare de tenis din istorie care au urcat pe prima poziţie în lume înainte de a câştigat vreun titlu de Mare Şlem. Ea a fost ironizată şi pentru faptul că, de-a lungul anilor, a protestat pe teren din motive diverse.

Diagnosticată în urmă cu un an cu artrită reumatoidă, o afecţiune cronică a articulaţiilor, Wozniacki nu a reuşit să ţină ritmul cu cele mai bune jucătoare din noul vau în 2019, alunecând până pe locul 37 WTA.

Wozniacki va rămâne în amintirea fanilor tenisului prin finala de luptă câştigată în 2018, la Australian Open, în faţa Simonei Halep, 7-6(2), 3-6, 6-4.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite