Zidane schimbă istoria Realului. Ce a reuşit antrenorul francez într-un timp record la cel mai galonat club din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Real Madrid a câştigat Supercupa Spaniei, după 3-1 şi 2-0 cu FC Barcelona, şi începe sezonul en-fanfare, aşa cum l-a terminat pe cel precedent.

Omul momentului este, fără îndoială, antrenorul Zinedine Zidane, care din ianuarie 2016, de când a fost numit la conducerea echipei, nu se mai opreşte din câştigat trofee. Zizou are un bilanţ şi nişte performanţe fabuloase la Real

147 de meciuri şi doar 7 înfrângeri, tot atâtea câte titluri câştigate

7 trofee (din 9 posibile) în doar un an jumate

Adică un titlu la fiecare 21 de meciuri, mai multe cu unul decât cele câştigate ca jucător (6), în 5 ani

Doar doi antrenori din istoria Realului au câştigat mai multe trofee decât el: Munoz (14) şi Molowny (8). Del Bosque are tot 7, dar câştigate în 4 ani.

Aseară, Real a câştigat posesia în faţa Barcelonei (52%-48%) pentru prima oară în 9 ani (din 2008) şi a oprit seria de 24 de Clasicos cu gol marcat de Barcelona (din 2011)

A devenit antrenorul care a ajuns cel mai rapid la 7 titluri câştigate din toată istoria Top 5 campionate (Spania, Anglia, Italia, Germania, Franţa)

Real Madrid a ajuns la 68 de meciuri consecutive, în toate competiţiile, cu gol marcat

Sport



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite