Zinedine Zidane, diamantul din Marsilia. Ce nu ştiai despre el?
0
În Panteonul fotbalului, Zizou este unul dintre zei. Unul taciturn, dar aprig, interiorizat, dar deosebit de popular, adulat de francezi, deşi în venele lui curge sângele unor triburi nomade din îndepărtata Africă.
Fostul mijlocaş ofensiv din echipa de aur a celebrilor „Les Bleus“ şi arma de temut a unor echipe de top precum Juventus sau Real Madrid a fost elogiat de norocoşii care l-au văzut în acţiune pentru eleganţa, viziunea, controlul şi tehnica lui ireproşabilă. Ajuns astăzi la 43 de ani, francezul de origine algeriană se poate mândri cu un renume pe care un alt zeu conaţional, Michel Platini, nu l-a atins: cel mai bun fotbalist european din ultimii 50 de ani, distincţie primită în urma unui sondaj realizat de UEFA în 2004, depăşindu-l la limită pe neamţul Franz Beckenbauer. Marsiliezul căruia eu i l-aş atribui, drept corespondent literar, pe contele de Monte-Cristo, s-a retras din fotbal, dar nu şi din familia galacticilor, căci Zinedine antrenează în prezent echipa B a acestora, şi anume pe Real Madrid Castilla. Şi, ca un zeu care nu trebuie contrazis, Zizou cam face legea acolo, cea mai recentă ispravă a sa fiind să-l pună pe fiul lui cel mare, Enzo (20 de ani), căpitan de echipă.
Dar poate că Zizou, unul dintre cei mai mari fotbalişti din istoria acestui sport, ştie el ce ştie. Familia a fost şi continuă să fie sfântă pentru Ezzin-ed-Din Yazid Zidan, pe numele lui de algerian berber, născut la 23 iunie 1972, într-un cartier rău famat al Marsiliei, La Castellane, fieful imigranţilor de tot felul. Părinţii lui, Smaïl şi Malika au emigrat în Franţa dintr-un sătuc din zona vorbitoare de limbă berberă Kabylie (Algeria), în 1953, înainte să izbucnească acolo războiul de independenţă. Zinedine este cel mai mic dintre cei cinci copii ai imigranţilor algerieni, fotbalistul având trei fraţi, Majid, Farid, Nourredine, şi o soră, Lila. „Tatăl meu ne-a învăţat că un imigrant trebuie să lucreze de două ori mai mult decât altcineva“, îşi aminteşte Zizou despre greutăţile din copilărie. Totuşi, familia lui Zizou a dus o viaţă rezonabil de bună pentru standardele cartierului în care trăiau, notoriu pentru criminalitatea ridicată şi pentru numărul mare de şomeri.
O copilărie, până la urmă, mai lipsită de griji decât ar fi putut-o avea în Algeria strămoşilor săi, căci copilul Zinedine îşi petrecea mare parte din timp, încă de la vârsta de cinci ani, bătând mingea cu copiii vecinilor. Şi excelând, probabil, la acest sport, astfel încât, la zece ani, părinţii lui l-au înscris la echipa de juniori a clubului local, US Saint-Henri. Parcursul talentatului fotbalist a continuat cu succes, după ce un scouter al clubului AS Cannes l-a remarcat şi adus la echipa de pe Coasta de Azur. A fost nevoie de un sacrificiu, Zizou părăsindu-şi familia la vârsta de 14 ani pentru a se muta la Cannes, şi nu oriunde, ci chiar în casa preşedintelui clubului, Jean- Claude Elineau.
În perioada lui de la Cannes, primii antrenori ai francezului au observat caracterul brut şi iritabil al acestuia, predispus la a-i ataca pe spectatorii care îi insultau rasa şi familia. E de ajuns să amintim că Zidane a petrecut primele lui săptămâni la Cannes ajutând la curăţenie, drept pedeapsă c-a lovit un jucător advers, care şi-a bătut joc de originile lui din ghetou. De fapt, toată cariera genialului fotbalist are să fie umbrită, pe alocuri, de accesele lui violente, cauzate de frustrările unui bărbat prins între două culturi: algeriană şi franceză.
Revenind la fotbal, fostul imigrant avea să-şi depăşească condiţia atunci când a fost ofertat de marele Juventus Torino, în 1996, sub culorile căruia a jucat timp de cinci ani. Iar impactul francezului în liga italiană a fost, trebuie să recunoaştem, cel al unui taifun: şi-a ajutat echipa să câştige sezonul 1996-97 şi Cupa Intercontinentală. Un an mai târziu, în 1998, Zidane era desemnat Jucătorul anului FIFA, primind, pe deasupra, şi Balonul de Aur. Cota francezului era una imensă, ceea ce a făcut ca, în 2001, cei de la Real Madrid să şi-l dorească în curtea lor pentru o sumă record (pe atunci), 75 de miloane de euro. Au urmat alţi patru ani fabuloşi, pentru ca, în 2006, Zizou să arunce bomba. Se retrage. Avea, ce-i drept, 34 de ani, dar cine zice că nu mai putea să joace? „Mulţumim pentru magie“, i-au scris cei 80.000 de fani prezenţi la ultimul lui meci, pe un banner afişat pe Santiago Bernabéu.
Zizou avea să dea ultima lui reprezentaţie la Cupa Mondială din 2006, organizată de Germania, un eveniment care avea să-i lase un gust dulce-amar.
Se încarcă comentariile...
