Ziua Internaţională a Fotbalului şi Prieteniei, celebrată în România şi în alte peste 50 de ţări din întreaga lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Falemi, alături de copii selectaţi
Falemi, alături de copii selectaţi

De la debutul programului Fotbal pentru Prietenie şi până în prezent, peste 40.000 de oameni au sărbătorit Ziua Internaţională a Fotbalului şi Prieteniei prin evenimente dedicate tinerilor pasionaţi de fotbal.

Ziua Internaţională a Fotbalului şi Prieteniei este sărbătorită pe 25 aprilie în peste 50 de oraşe ale lumii, prin evenimente speciale care promovează prietenia, respectul reciproc şi stilul de viaţă sănătos. Zeci de mii de copii şi adulţi au participat la meciuri amicale, la sesiuni deschise de antrenament, flashmob-uri şi evenimente sportive. În această zi, toţi cei care împărtăşesc aceste valori umane atât de importante precum egalitatea, respectul faţă de alte culturi şi convieţuirea armonioasă îşi pun la mână o brăţară verde şi albastră a prieteniei, ca un simbol al programului social internaţional pentru copii Fotbal pentru Prietenie.

De la debutul programului şi până în prezent, peste 40.000 de participanţi în programul Fotbal pentru Prietenie au luat parte la peste 200 de evenimente organizate în întreaga lume. Ţări precum România, Armenia, Austria, Azerbaijan, Bangladesh, Belarus, Switzerland, Syria, Tajikistan, UK, USA sau Uzbekistan au marcat până acum Ziua Internaţională a Fotbalului sau Prieteniei prin evenimente dedicate tinerilor pasionaţi de fotbal.

În România, Ziua Fotbalului şi Prieteniei a fost marcată în parteneriat cu Federaţia Română de Fotbal, prin organizarea unei întâlniri a copiilor care reprezintă anul acesta România în programul Fotbal pentru Prietenie cu personalităţi de seamă din lumea fotbalului. Cei trei tineri fotbalişti care participă anul acesta în program – Vlad Stancovici, Răzvan Pană şi Inaki Cojocaru, alături de tânăra „jurnalistă” care are ocazia de a pătrunde în „culisele jurnalismului sportiv”, Smaranda Miron Tincă, au stat de vorbă cu Vlad Munteanu, Manager Operaţional Loturi FRF şi Nana Falemi, Owner şi antrenor al Clubului FC Nana Juniors, despre importanţa sportului în vieţile tinerilor.

Anul acesta, copiii vor fi însoţiţi în programul Fotbal pentru Prietenie de Nana Falemi, Owner şi antrenor al clubului FC Nana Juniors. Acesta se alătură programului în calitate de Coach, cu rolul de a împărtăşi din experienţa lui participanţilor din cele peste 50 de ţări şi de a fi alături de copii în Campionatul Fotbal pentru Prietenie care se desfăşoară în Madrid, Spania.

„Fotbalul se vorbeşte la fel, oriunde pe planetă. Iar Fotbal pentru Prietenie va aduce împreună copii din mai multe ţări, care vor vorbi aceeaşi limbă - fotbalul. Este un eveniment sportiv, de mărime senzaţională, care mixează fotbalul din numeroase culturi, aduce laolaltă copiii de pretutindeni, dornici să-şi demonstreze talentele. Competiţia în sine, dublată de prezenţa la Finala UEFA Champions League, va aduce copiilor o experienţă sportivă şi de viaţă fantastică. Acestea sunt momente care marchează pe oricine şi pe care copiii le vor purta cu căldură în suflet toată viaţa. Sunt momente care îi vor îmbogăţi, le vor schimba viaţa, le vor da un sens vieţii, îi vor ajuta să se autodescopere, să-şi găsească mai uşor menirea şi drumul în viaţă!” – a declarat Nana Falemi, Coach Fotbal pentru Prietenie

„Spiritul de echipă, curajul, fair-play-ul, ambiţia şi moderaţia sunt virtuţi pe care tinerii le pot dobândi prin sport, iar bucuria victoriilor şi gestionarea înfrângerilor sunt situaţii cu care tinerii care practică sport sunt familiarizaţi încă din copilărie. Încurajăm toţi părinţii să aibă în vedere sportul atunci când se gândesc la dezvoltarea şi educaţia copiilor lor. Programul Fotbal şi Prietenie încurajează diversitatea prin sport şi ne bucurăm că avem ocazia să participăm cu 4 copii în această ediţie. Le doresc să se bucure de experienţă, să cultive prietenii şi să se joace!” – Diana Pirciu, Manager Programe Educaţionale Federaţia Română de Fotbal

Evenimentele principale pentru copii din cadrul programului Fotbal pentru Prietenie vor avea loc la Madrid în lunile mai şi iunie. Copiii din peste 50 de ţări vor participa la Campionatul Mondial al Echipelor Internaţionale Fotbal pentru Prietenie şi la cel de-al Şaselea Forum Internaţional Fotbal pentru Prietenie.

Programul internaţional de responsabilitate socială pentru copii Fotbal pentru Prietenie a fost lansat de Gazprom în anul 2013. De atunci, an de an, programul promovează în rândul copiilor participanţi din toată lumea nouă valori umane importante: prietenia, egalitatea, corectitudinea, sănătatea, pacea, devotamentul, victoria, tradiţia şi onoarea. Programul Fotbal pentru Prietenie este susţinut de UEFA, FIFA, Comitetul Olimpic Internaţional, federaţii sportive din zeci de ţări din toată lumea, asociaţii pentru copii, sportivi de renume şi cluburi sportive din întreaga lume. În primele 6 ediţii, Programul a adus împreună peste 5.500 de participanţi.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite