Animalul cu cea mai bună memorie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Delfinii sunt capabili să recunoască un animal din propria specie după 20 de ani de separare, potrivit unui studiu publicat miercuri care susţine că acest mamifer marin are cea mai bună memorie socială înregistrată la un animal.

Elefanţii au, de asemenea, o bună reputaţie privind memoria, dar până acum acest lucru se bazează doar pe „dovezi anecdotice”, subliniază autorul studiului, Jason Bruck, de la Universitate din Chicago, citat de „Le Monde”.

Studiul său, apărut în revista „Proceedings B”, este concentrată pe recunoaşterea pe termen lung a „semnăturii personale a delfinilor” – sau „fluieratul delfinilor” -, care face ca fiecare să-şi animal să-şi identifice imediat seamănul. Cercetarea biologului a investigat modul în care un delfin păstrează în amintire semnătura unui seamăn de care a fost separat timp de mulţi ani.

În studiul său au fost implicaţi 43 de delfini adăpostiţi în şase grădini zoologice sau parcuri acvatice, între care şi Grădina Zoologică Brookfield, din apropiere de Chicago.

Cele şase locaţii au în comun faptul că schimbat animalele între ele, toate având evidenţa exactă a istoriei lor.

Experimentul a constat în modul care reacţionează delfinii la „auzul semnăturii” diferiţilor semeni. Studiul a arătat că reacţiile au fost mai rapide la auzitul fluierăturii familiare a celor cu care au fost în contact până în urmă cu câţiva ani.

Autorul citează cazul delfinilor Allie şi Bailey, care ultima dată când au stat împreună aveau doi ani, respectiv patru ani. Allie locuieşte acum la Brookfield Zoo şi Bailey la Dolphin Quest, ultimul dintre aceştia fiind cel care recunoaşte fluieratul lui Allie şi la 20 de ani şi şase luni de la ultimul contact direct.

Conform cercetătorului, ale cărui rezultate sunt publicate în revista „Proceedings B” a Societăţii Regale Britanice, definii arată un nivel de recunoaştere „aproape similar cu cel al memoriei sociale a omului”.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite