Un indian acuzat de tentativă de viol, obligat să le spele şi să le calce rufele femeilor din satul lui. Cum a reacţionat comunitatea

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Shutterstock
Foto: Shutterstock

Un indian acuzat de tentativă de viol a fost eliberat pe cauţiune, cu o condiţie: să spele şi să calce rufele tuturor femeilor din satul său timp de şase luni.

Lalan Kumar, în vârstă de 20 de ani, spălător de profesie, va trebui să cumpere detergenţii şi toate cele necesare spălării şi călcării rufelor a circa 2.000 de femei din Majhor, satul său din statul Bihar (nord-est), din banii săi, potrivit unei decizii a instanţei, scrie EuropaFM.

“Toate femeile din sat sunt mulţumite de decizia instanţei. Este o decizie istorică. Ea va consolida respectul faţă de femei şi va contribui la protejarea demnităţii lor”, a declarat dna Nasima Khatoon, unul dintre responsabilii satului, care va monitoriza cum îşi îndeplineşte Lalan sarcina.

Peste 28.000 de violuri au fost semnalate in India, în 2020. Poliţia a fost mult timp criticată pentru că nu a depus suficiente eforturi pentru a preveni infracţiunile violente şi nu a adus cazurile de agresiune sexuală în faţa instanţelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite