Ce terorişti ne fură şosetele, nouă, bărbaţilor...?! (Sau blestemul şosetelor)

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cum la chestiunea teroristă n-am - evident - nicio soluţie, în starea asta de oripilare universală care m-a cuprins (până şi pe mine), mi-am amintit de cea mai gravă ameninţare - cel puţin la adresa bărbaţilor de pretutindeni (unde se poartă şosete) -: dispariţia constantă şi inexplicabilă a şosetelor noastre, fraţilor!

N-aş vrea să credeţi ca sunt misogin, pentru că nu sunt, chiar deloc! Deşi am auzit de la una, poate două femei, că şi lor le dispar la fel, nu pot în ruptu' capului să cred aşa ceva...! (Ana, o bună amică: „Enigma şosetelor. Să ştii că nu doar bărbaţilor li se întâmplă!!😊”.

Ha, ha! E doar o diversiune, să nu le credeţi! Ce, ele au şosete, ca noi...?! Mie mi-e tot mai clar că e o conspiraţie mondială a femeilor împotriva noastră, o răzbunare teribilă pentru toate relele pe care le suferă din pricina bărbaţilor...


Acum, e posibil să fiu influenţat - în timp ce scriu - de cele aproape două episoade din 
„House of Cards” pe care am reuşit să le vizionez, căci de azi noapte nu mai văd decât conspiraţii în jurul meu!


Imediat după ce am cedat psihic şi am oprit episodul 2 din 
„House...”, mi-am controlat - inopinat - coşuleţul cu şosete curate... Ce-am găsit, puteţi bine vedea-n poză... Dragi bărbaţi, fraţilor, este incredibil, ideea e că n-am două de acelaşi fel! Voi... aveţi...?! Sunteţi siguri...?! Vă recomand ca imediat ce citiţi paragraful acesta, să faceţi şi voi ca şi mine, până ce n-apucă doamna dumneavoastră să ia măsuri...! Factorul surpriză, domnilor, nu uitaţi...!


Mi-am cumpărat la viaţa mea, ca orice trăitor într-o ţară în care bărbaţii poartă şosete, probabil mii de perechi. Aş putea să jur că niciodată n-am aruncat (mă rog, cu excepţia a câteva rupte-n călcâi, deh, calitate chinezească) sau n-am pierdut vreuna, darămite o pereche întreagă! Am ajuns acasă fără pălărie, fără chiloţi (de atâtea ori, încât demult nu mai port), fără haina 
„principală”, ba chiar fără un pantof, o dată!, dar fără o şosetă, niciodată...!

Şi atunci, unde sunt oare toate şosetele vieţii mele?! Toate cele şapte soţii ale mele s-au jurat pe ce aveau ele mai sfânt (la vremea ei, fiecare) că n-au nicio implicare în acestă enigmatică evaporare a celui mai drag mie articol vestimentar (după pălării, desigur, dar pe acestea le păzesc personal şi le număr permanent)! Cred că ăsta e de fapt principalul motiv pentru care nu mai prea mai am încredere în femei...

Îmi zice un amic c-a văzut un episod din 
„Familia Bundy” şi că şi Al Bundy ar fi avut aceeaşi dramă la activ. Hm... Cică lui extratereştrii i-ar fi furat noptea şosetele... E şi asta o variantă plauzibilă, întotdeauna am crezut în OZN-uri... Aşa poate se explică şi zgomotele suspecte pe care le aud uneori noaptea prin casă (până acum eram tentat să cred că erau şoarecii, dar... ce naiba să facă şoarecii cu şosetele mele?!).


Paul, un alt prieten, mai special (deh, e fostul soţ al fostei mele soţii... bietul de el!), milionar englez (anti-Brexit, parol!), îmi scrie pe Fb: 
„It is a universal problem - there is a conspiracy theory that they are all secretly being transported to a small South American country. Purpose - unknown.” („E o problemă universală - există o teorie a conspiraţiei care zice că toate - n.a. şosetele- sunt transportate în secret într-o ţară mică din America de Sud. Scopul - necunoscut.”). Hm! Trebuie musai să aflu despre ce ţară e vorba, eram tare bun la geografie...


Un alt amic virtual îmi scrie: 
„O idee ar fi folosirea sacilor de plasă pentru lenjeria măruntă, că sigur şosetele sunt „păpate” de maşina de spălat!”. Mda. Bun pont! De mâine chiar o să le spăl manual! („O să...” e o figură de stil, înţelegeţi domniile voastre...)


Viorel îmi spune: 
„Sunt sigur sub pat, caută-le acolo!”. Pfff!... N-am găsit decât o şosetă ruptă la degetu' mare, dar în schimb mi-am găsit pufoaica! Clar, merg la Electric Castle anu' viitor! 


Sunt sigur că împreună, noi bărbaţii, vom găsi o soluţie la această îngrozitoare dramă masculină! Haideţi să fim uniţi, măcar de data asta!

Aştept cu emoţie părerile şi sugestiile voastre.

Doamne ajută! (Plec de la prezumţia ca Dumnezeu e bărbat - nu-i aşa? - şi că are şi El aceeaşi problemă...)

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite