„Charlie“ recidivează şi Cernea postează

Megawati Sukarnoputri, o femeie preşedinte în cea mai mare ţară musulmană din lume, Indonezia. Pe când şi în SUA sau Franţa?

În timp ce alţii manifestează (cinste lor!). Aud că mâine Charlie, din „nefiinţă" (Viaţa de Apoi a ateilor), va mai scoate trei milioane de exemplare blasfemiatoare cu şi despre Mahomed, nimic la întâmplare. Iar Mr. Remus Cernea simte că i-a venit vremea, gata cu smerenia!

...Vremea ateilor şi interzicerea religiilor, desigur, să nu se înţeleagă cumva altceva, Doamne fereşte...! Nu de alta, dar înţeleg de prin presă că la „liber cugetători" nu există decât o singură viaţă, cea prezentă şi concretă, deci e „maximum de grav" să moară...

Am mai înţeles, tot în săptămâna asta nebună, că tocmai de aceea ei, necredincioşii, nu se martirizează, precum religioşii, adică nu dau „pasărea din mână pe cioara de pe gard", întrucât pe lângă faptul că n-au cauză, n-au nici pauză (între vieţi), deci nu pot risca să piarză tot, în schimbul unei ipotetice „vieţi de apoi", nici aceea garantată în Rai...

În mintea mea sucită lucrurile stau taman (iertat fie cuvântul, turcesc, deci musulman) pe dos: doar credinţa în nemurirea sufletului (mă rog, iniţial în existenţa lui) te poate face să preţuieşti cu adevărat viaţa, atât a ta, cât şi pe a celorlalţi! Fireşte, dacă nu eşti dement, căci de eşti, pretexte pentru a lăsa să se "exprime liber" fiara din noi, găsim la tot pasul...Nu am însă căderea (şi nici inteligenţa) necesară adâncirii acestei chestiuni abisale...

Mai ales când o au alţii, „reprezentanţii"...

Ceasu' rau si feisbucu' păcătos mă făcură să văz pe pagina lui Remus Cernea (pe care am avut onoarea să-l cunosc —şi să-l „like"— vara trecută la „Gay Parade", în postură de vajnic co-susţinător hetero al nobilei cauze...) următorul citat din faimosul Rowan Atkinson, pe care îmi iau libertatea de exprimare să-l reproduc direct în traducerea postată chiar de unicul nostru deputat hippiot:

„Ce este rău în a promova o intensă aversiune faţă de o religie dacă activităţile şi învăţăturile ei sunt scandaloase, iraţionale şi abuzive faţă de drepturile omului astfel încât aceasta să merite o astfel de respingere?"

Cum, n-aţi auzit de Rowan Atkinson, celebrul filozof al religiilor, aka Mr. Bean (Domnul Fasolică)?! ...Sau poate nu-l recunoaşteţi, cu moaca aceea serioasă din poza cu citatul (pe care n-o postez, v-am jignit destul cu blasfemia/reproducerea...)...Sper că nu insinuaţi cumva că dacă e —„doar" — actor n-are postura intelectuală ca să ne vorbească profund (ce, Radu Beligan nu e tot actor?!)...?! 

Şi dacă nu acum, când nu te mai poţi numi autentic intelectual democrat şi apărător al libertăţii de exprimare dacă nu te pişi pe ea religie, în general, şi pe ei musulmani, la grămadă, în special, atunci când...?!

Am călătorit prin Turcia si Egipt, am cunoscut oameni şi am avut colegi (inclusiv de cameră) şi prieteni/amici musulmani, de toate speciile (arabi, persani, pakistanezi etc.), şi pot să vă spun, cu mâna pe inimă, că una peste alta, nu-mi plac! 

Sunt filosemit şi filo-anglo-american, agnostic, departe de orice înregimentare, şi la ani lumină de mentalitatea musulmană, dar tot mai aproape de Dumnezeu (să nu care cumva să se înţeleagă că sunt mai „de treaba", păcatele mele!, sau fericit— sunt totuşi încă suficient de departe... —). Cu toate acestea, în aceste clipe nu pot să nu simt o anumită scârbă pentru fervoarea batjocoririi „liber exprimate", pe care o bună parte a celor care au norocul să trăiască în Libertate o practică în masă faţă de cei aproape 1.400.000.000 de musulmani care trăiesc pe aceeaşi Planetă...

Dacă nu mă va cuprinde la loc nesimţirea, odată cu zorii zilei, voi căuta azi în Cluj o moschee lângă care, privind spre Mecca, îmi voi cere (discret) iertare pentru toate greşelile mele, cu gândul şi vorba, faţă de populaţia („numărată" mai sus) pe care şi eu am detestat-o, în masă, principial, cu mult înainte de 9/11...Cine ştie, poate că la fel ar trebui sa facă şi un musulman obişnuit, pentru crimele oribile şi stupide înfăptuite în numele Profetului lor...

Cu imensă jenă mărturisesc aici, la final, şi că am comis un gest considerat (la bărbaţi, cel puţin) un păcat: mi s-au umezit ochii un pic, marţi, cu o şi mai impardonabiă repetiţie, în orele de după odiosul masacru... După ce mi-am mai revenit însă din slăbiciune, am realizat treptat şi nuanţele... Apoi am făcut si eu ce-am putut şi ce-am simţit, scriind un text trist (De ce merita „Charlie" să moară) pentru care mi-am dorit sa fiu pedepsit de majoritatea cititorilor...Şi am fost...

Mă bucur că am lăcrimat şi sunt fericit că mi-am revenit.