Legi ciudate de pe teritoriul Statelor Unite ale Americii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiecare stat american are propriile valori şi acte normative care asigură bunul mers al comunităţii respective, iar persoanele care trec prin acel teritoriu trebuie să respecte legile pentru a nu ajunge în situaţia de a se prezenta în faţa reprezentanţilor puterii judiciare.

Unele dintre legile pe care le vom prezenta sunt de-a dreptul bizare acestea fiind amuzante pentru cei aflaţi în alte ţări, însă în mare măsură înfricoşătoare pentru cei care ajung în statele americane şi nu respectă prevederile legislative.

„Stylenheat” aduce în atenţia publică 13 legi ciudate care trebuie respectate de persoanele de pe teritoriul diferitor state de pe cuprinsul SUA:

1.În Vermont este ilegal să fluieri sub apă.

2.A bate pe cineva pe spate în statul Georgia este considerat un act de nerespectare a legii.

3.Dacă un bărbat poartă un costum cu dungi este interzis să arunci cu un cuţit înspre acesta, potrivit unui act normativ din Natoma, Kansas.

4.În Compton, California, a dansa obraz lângă obraz este interzis.

5.Este ilegal să vânezi sau să împuşti cămile în Arizona.

6.O femeie se poate căsători cu acelaşi bărbat de maxim 3 ori, prevede o lege din Kentucky.

7.În Lake Charles, Lousiana, un act normativ impune ca toţi proprietarii de locuinţe să îndepărteze orice băltoacă din faţa casei lor în maxim 12 ore de la ultima ploaie.

8.În Springfiled, Massachusetts, este interzis prin lege să te plimbi pe capota maşinii.

9.Toate taxiurile din Columbia trebuie să aibă în portbagajul lor o mătură şi o lopată.

10.În Key West, Flordia, sunt interzise întrecerile de broaşte ţestoase.

11.A face gargară în public în Louisiana reprezintă o încălcare a legii.

12.În Kentucky nu este permis să adormi într-un restaurant.

13.Cei care pun capcane pentru şoareci în propriile case fără a avea autorizaţie, în statul California, răspund în faţa legii.    

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite