O diplomă acordată de Nicolae Ceauşescu unui scriitor român se vinde pe eBay cu preţul unei maşini

0
Publicat:
Ultima actualizare:
diploma ceausescu pentru scriitorul mihai beniuc la vanzare foto ebay

Acum mai bine de cinci decenii, Nicolae Ceauşescu îi acorda scriitorului Mihai Beniuc titlul de Erou al Muncii Socialiste. Acum, diploma şi decoraţia acordate în 1971 se vând pe cunoscuta platformă de cumpărături online eBay.

Cel care a scos la vânzare pe eBay pentru suma de 9.999 de dolari diploma şi decoraţia acordate lui Mihai Beniuc este din Satu Mare şi are user-ul ”terranumis”, fiind activ pe eBay încă din 2003 şi având scoase la vânzare sute de medalii, decoraţii, bancnote şi monede. Acesta are sute de aprecieri de la cei care i-au cumpărat produsele.

Iată ce scrie pe diploma acordată pe 4 mai 1971 lui Mihai Beniuc de către Nicolae Ceauşescu: ”Consiliul de Stat ofertă titlul de Erou al Muncii Socialiste tovarăşului Mihai A. Beniuc, academician, scriitor, pentru activitate îndelungată în mişcarea muncitorească şi merite deosebite în opera de construire a socialismului în patria noastră cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.

Mihai Beniuc (1907-1988) a fost cunoscut ca un poet al regimurilor comuniste din România. Licenţiat în psihologie, filozofie şi sociologie al Universităţii din Cluj, în 1931, a parcurs ierarhia universitară de la asistent la profesor universitar. 

După terminarea celui de-al Doilea Război Mondial, a fost conferenţiar la Facultatea de Psihologie din Cluj (ca specialist în psihologia animalelor) şi autorul mai multor volume de versuri.

Scriitorul Mihai Beniuc FOTO: Wikipedia

scriitorul mihai beniuc foto wikipedia

Adevărata sa carieră literară a început în anul 1946, când a publicat volumul intitulat ”Un om aşteaptă răsăritul” şi a plecat în calitate de consilier cultural la Moscova. În 1948 a revenit în România, stabilindu-se la Bucureşti.

Într-un articol publicat în revista Viaţa Românească (nr. 3 din 1951), Mihai Beniuc, în calitate de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, oferea definiţia poetului realist-socialist: “Acesta trebuie să fie un filozof cunoscător al celor mai înalte idei ale timpului [...], spre care au deschis drum Marx, Engels, Lenin şi Stalin [...], un activist în slujba respectivelor idei”. Mihai Beniuc a renunţat la promovarea cărţii sale de versuri din 1951, „Cântec pentru tovarăşul Gh. Gheorghiu-Dej”, şi s-a reprofilat, începând să scrie mai multe poeme pentru liderul comunist Nicolae Ceauşescu.

În 1965 a fost înlăturat din funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor. În ultimii ani de viaţă s-a stabilit în vila sa din cartierul Primăverii, continuând să publice poezii în principalele ziare şi reviste ale epocii.

Vă mai recomandăm şi:

Mircea Cărtărescu: „Ceauşescu a fost un mic satrap local, Putin e un ţar cu arme nucleare“ INTERVIU EXCLUSIV 

Dezastrul demolărilor. Motivul pentru care Ceauşescu a ras de pe faţa pământului cartierul Uranus 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite