O familie din Rusia trăieşte în casă cu un urs de 136 de kilograme

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Max este unul dintre cei mai iubiţi urşi

Pentru o familie de ruşi, cel mai bun prieten al omului nu este câinele, ci ursul. Svetlana şi Yuriy Panteleenko sunt doi ruşi care în urmă cu 23 de ani au adoptat un pui de urs care avea la momentul respectiv 3 luni. În prezent, Stepan, aşa cum îl alintă Yuri şi Svetlana, a împlinit 23 de ani şi cântăreşte nu mai puţin de 136 de kilograme, aspecte ce nu le-au influenţat dorinţa de a-l păstra.

În pofida dimensiunilor la care a ajuns Stepan, măsurând peste doi metru înălţime, Yuriy şi Svetlana nu se tem de acesta şi îl consideră un membru al familiei. Mai mult, ursul nu a dat niciodată semne de violenţă, fapt ce i-a încurajat pe cei doi ruşi să îl păstreze şi să îl trateze ca pe unul de al lor. 

Stepan Îşi petrece tot timpul în compania familiei de ruşi, pe care o însoţeşte peste tot prin gospodărie, iar când vine seara se adună toţi trei în sufragerie, pe aceeaşi canapea, şi se uită la televizor, moment pe care ursul pare a-l îndrăgi cel mai mult. 

Totuşi, îngrijirea unui urs nu este o treabă facilă, ci chiar costisitoare, având în vedere faptul că mamiferul consumă în fiecare zi cel puţin 25 de kilograme de mâncare, iar seara înainte de culcare îşi potoleşte apetitul cu o oală de lapte.

Stepan pare a-şi fi luat cu seriozitate rolul de membru al familiei Panteleenko, răspunzând la comenzile acestora şi chiar mai surprinzător îi şi ajută pe "părinţii" lui la treburile casnice, căci este specialist în udatul florilor. Pentru aceste ”sarcini” ursul este răsplătit cu 25 de kilograme de peşte, legume şi ouă, zi de zi, dar preferatul lui este laptele condensat.

Svetlana şi Yuriy susţin că nu se tem de el, ba din contră, şi că ei chiar au reuşit să-l domesticească, pentru că se joacă cu el, îi citesc poveşti şi îi dau să mănânce din palmă. Îl iubesc ca pe ochii din cap şi îl lasă să se uite la televizor din confortul canapelei sau să mănânce alături de ei, informează Daily Mail.

Svetlana a spus despre ursul ei că ”lui Stepan nu-i place nimic mai mult decât să stea tolănit pe canapea când se lasă seara în timp ce ne uităm la televizor”.

Mai mult, susţine ea, Stepan ”iubeşte oamenii şi este un urs cu adevarat sociabil - în ciuda ceea ce s-ar putea crede, el nu este deloc agresiv. Noi nu am fost muşcaţi de el până acum”.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite