O femeie din Marea Britanie aproape a aruncat la gunoi un diamant în valoare de 2,4 milioane de euro

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash

O descoperire de senzaţie a fost făcută de o femeie în vârstă de 70 de ani din Marea Britanie care, în timpul curăţeniei efectuate în casă, a găsit un diamant în valoare de 2,4 milioane de euro.

Potrivit BBC, pensionara îşi făcuse curăţenie generală în casa ei din Northumberland când a găsit piatra, dar era convinsă că este vorba de o replică din sticlă şi a astfel a vrut să o arunce la gnoi. Dar pentru că avea şi alte obiecte despre care nu ştia nimic, a dus-o, totuşi, la evaluat.

A aflat ulterior că era pe punctul de a arunca la gunoi un diamant de 34 de carate, transmite Digi24.

Licitatorul Mark Lane a spus că femeia a avut un „şoc uriaş” când a aflat valoarea obiectului pe care intenţiona să-l arunce.

Bijuteria, mare cât o monedă, va fi scoasă la licitaţie luna viitoare.

Mark Lane a declarat: „Doamna a venit cu o geantă de bijuterii, dar doar pentru că noi îi eram în drum, întrucât avea o altă întâlnire în oraş. A scos o cutie în care era verigheta ei şi o serie de bijuterii de valoare mică.

Am văzut piatra destul de mare, mai mare decât o monedă de o liră şi am crezut iniţial că este zirconiu. A stat pe biroul meu timp de două sau trei zile până când am folosit un aparat de testare a diamantelor.

Apoi am trimis-o partenerilor noştri din Londra, înainte de a fi certificată de experţi din Anvers, Belgia, care au confirmat că este un diamant de 34 de carate”.

Lane a spus că proprietara pietrei, care doreşte să rămână anonimă, nu îşi aminteşte de unde şi când a cumpărat-o.

„A mers frecvent la târguri de vechituri şi a cumpătrat piatra într-o astfel de împrejurare, dar niciodată nu a crezut că este un diamant adevărat. Ea ne-a spus că aproape că a aruncat-o la coş, dar un vecin i-a sugerat să o ducă la evaluare”, a mai spus licitatorul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite