O pisică de mare gâdilată care pare că „râde” a devenit virală pe internet. Ce se întâmplă de fapt VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto Captură Video
Foto Captură Video

Un bărbat a postat pe TikTok un video în care „gâdilă un peşte”, iar acesta pare că „zâmbeşte”. Imaginile au fost vizionate de mai mult de 100 de milioane de ori, dar puţini au fost cei care au realizat ce se întâmplă, de fapt, cu animalul marin.

Ben Williamson, directorul de programe al World Animal Protection din SUA, a declarat pentru Insider că acea creatură din videoclip cel mai probabil nu zâmbea, ci putea muri asfixiată.

„La fel ca toţi peştii, aceste creaturi numite pisici de mare au capacitatea de a simţi durerea. Anatomic, fiziologic şi biologic, sistemul durerii la peşti este practic acelaşi ca la păsări şi mamifere”, a spus el, scrie Insider.

Pisicile de mare au branhii pe partea inferioară a corpului lor şi respiră cu ajutorul acestora. La acest peşte, branhiile sunt sub gură, iar ceea ce ar putea arăta ca ochii, sunt de fapt nările.

Pisicile de mare colectează oxigenul din apă folosindu-se de branhii, conform Ocean Conservancy. Fără apă, o pisică de mare se va sufoca în funcţie de mai mulţi factori, cum ar fi durata de timp în care sunt în afara apei, vârsta animalului, starea corpului şi stresul pe care îl simte, potrivit Good Living.

„La fel ca toate animalele sălbatice, aceste creaturi ar trebui lăsate în pace pentru a-şi trăi viaţa în pace, fără interferenţe umane şi hobby-uri dăunătoare, cum ar fi pescuitul sportiv”, a spus Williamson.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite