O tânără marocană şi-a ucis iubitul, l-a gătit şi a servit mâncarea unor muncitori. Cum a fost descoperită crima

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Machboos, fel tradiţional de mâncare în care acuzata a strecurat rămăşiţele iubitului ei FOTO 123 RF
Machboos, fel tradiţional de mâncare în care acuzata a strecurat rămăşiţele iubitului ei FOTO 123 RF

O femeie marocană a fost acuzată de uciderea iubitului ei, pe care l-a măcelărit, folosind rămăşiţele sale pentru a prepara un fel de mâncare tradiţional din orez şi carne, servit unor muncitori pakistanezi.

Bărbatul a fost omorât în urmă cu trei luni, când şi-a anunţat iubita că intenţionează să se căsătorească cu verişoara lui, tot din Maroc, însă crima a fost descoperită abia acum, după ce fratele victimei a găsit un dinte în blenderul acuzatei. 

Procurorii din Emiratele Arabe Unite spun că femeia în vârstă de 30 de ani şi-a recunoscut vina, punând gestul pe seama unui „moment de nebunie“, potrivit BBC. 

Tânăra din oraşul Al Ain a avut o relaţie cu victima timp de şapte ani. Deşi poliţia nu a dezvăluit cum a fost ucis, se ştie că rămăşiţele au fost folosite într-o mâncare servită unor cetăţeni pakistanezi care lucrau pe un şantier din apropiere. Alte rămăşiţe au fost date unor maidanezi. 

Ea i-a spus fratelui victimei că l-a dat afară din casă pe iubitul său după ce a aflat de planurile sale de a se căsători cu altcineva. Însă la o cercetare amănunţită a apartamentului în care au locuit cei doi, el a găsit un dinte în blender, iar ulterior testele ADN au demonstrat că aparţinea fratelui său. 

În timpul interogratoriului, acuzata a mărturisit că a vrut să se răzbune pentru că a fost părăsită după şapte ani în care a investit financiar în iubitul care avea puţin peste 20 de ani. După crimă, femeia a cerut ajutorul unui prieten pentru a curăţa urmele de sânge din apartament. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite