Un bărbat a reuşit să ajungă de unul singur la spital după ce a fost împuşcat de 16 ori

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO MIGUEL MARTINEZ / STAFF
FOTO MIGUEL MARTINEZ / STAFF

Un bărbat a supravieţuit miraculos fiind capabil să ajungă la un spital după ce a fost împuşcat de 16 ori, a anunţat poliţia din Philadelphia, relatează CNN.

Poliţia nu cunoaşte motivul pentru care un bărbat de 27 de ani a fost împuşcat de atât de multe ori în cartierul american Kensington din Philadelphia, statul Pennsylvania, întrucât starea bărbatului fiind gravă, n-a putut relata ce s-a întâmplat. 

Anchetatorii au găsit la faţa locului mai multe cartuşe de calibru mare.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Philadelphia a declarat pentru CNN că bărbatul a fost împuşcat: 

- De cinci ori pe partea dreaptă a corpului;

- De două ori în şoldul stâng;

- De trei ori în piept; 

- O dată în umărul drept;

- O dată pe partea dreaptă a gâtului;

- De trei ori în antebraţul stâng;

- O dată în antebraţul drept.

Philadelphia Inquirer citează un martor care descrie că a auzit rafale ca de mitralieră, iar apoi un bărbat urlând şi o maşină demarând în trombă. Poliţia a primit telefon de la Spitalul Temple la 15 minute după ce a ajuns la faţa locului.

Harta bărbat împuşcat Philadelphia FOTO captură Staff

Bărbatul, care nu a fost încă identificat, a reuşit cumva să ajungă la spitalul Universităţii Temple, aflat la circa 3 kilometri distanţă de locul în care a fost împuşcat.

„Chiar dacă se află în stare critică după ce a fost lovit de atâtea gloanţe, cel mai probabil va supravieţui. E chiar miraculos”, a spus inspectorul şef Scott Small. 

Bărbatul se află în stare critică, dar stabilă şi este supus unor intervenţii chirurgicale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite