Drum blocat în Estonia pentru ca mii de broaşte să-l poată traversa

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un drum din Estonia, închis pentru ca broaştele să-l poată traversa FOTO: Getty Images
Un drum din Estonia, închis pentru ca broaştele să-l poată traversa FOTO: Getty Images

Un drum aglomerat din capitala Estoniei, Tallinn, a fost închis pe perioada nopţii în luna aprilie pentru ca mii de broaşte să-l poată traversa în siguranţă spre zonele de reproducere. De obicei, voluntarii ajută la traversarea broaştelor, 97.000 de vietăţi fiind salvate cu ajutorul acestora în ultimii ani, dintre care 2.000 anul trecut pe drumul din Tallin menţionat, citează Reuters.

Pandemia de coronavirus a făcut însă apelul la voluntari imposibil în acest an, astfel că închiderea drumurilor a rămas singura cale de salvare a amfibienilor. 

„Broaştele erau aici înainte de construirea drumului”, povesteşte Kristel Saarm, voluntar la Fondul Naţional Estonian. „Acum iazurile unde se împerechează se află de o parte a drumului, iar locul lor de iernare, de cealaltă parte. Aşa că sunt forţate să treacă”, explică Saarm.

Deoarece suprafaţa caldă a carosabilului le face pe broaşte somnolente şi le încetineşte deplasarea, până la 300 se pot bloca la un moment dat pe drum, rămânând vulnerabile în faţa maşinilor.

Oficialităţile din Tallinn au în vedere construirea unui tunel pe sub drum pentru ca broaştele să-l poată traversa în siguranţă sau a unui iaz de partea unde acestea iernează.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite