5 mituri despre soia pe care probabil încă le crezi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Soia furnizează proteine complete, care conţin toţi aminoacizii esenţiali de care organismul nostru are nevoie FOTO Shutterstock
Soia furnizează proteine complete, care conţin toţi aminoacizii esenţiali de care organismul nostru are nevoie FOTO Shutterstock

În ciuda faptului că este omniprezentă şi că derivatele sale au împânzit rafturile magazinelor, încă mai planează o mulţime de confuzii în ceea ce priveşte soia. Dacă e sănătos să fie consumată de către bărbaţi sau dacă are vreo legătură cu cancerul de sân, sunt doar două din aceste dileme.

Avem pateu şi burgeri vegetarieni pe bază de soia, lapte din soia şi diverse variaţiuni de tofu – brânză de soia. Toate aceste preparate alternative au câştigat un loc important în dieta multora dintre noi, chiar dacă mai există unele nelămuriri în ceea ce priveşte siguranţa consumului lor. 

Publicaţia „Huffington Post“ a adunat cele mai populare 5 mituri care au ca subiect soia şi le-a spulberat.

Mit 1: Soia nu este o sursă bună de proteine

În realitate, boabele de soia furnizează proteine complete, care conţin toţi aminoacizii esenţiali de care organismul nostru are nevoie şi pe care îi putem obţine din mâncare. O ceaşcă de boabe de soia fierte conţine aproximativ 22 grame de proteine, aproape la fel de mult ca o porţie de friptură. Tofu, în schimb, conţine mult mai puţine proteine: doar nouă grame într-o porţie de circa 85 de grame de tofu mai tare şi doar şase grame în aceeaşi cantitate de tofu moale.

Mit 2: Produsele pe bază de soia care imită carnea sunt hrănitoare

Preparatele pe bază de soia care par a fi piept de pui, cârnaţi sau bucăţi din piept de curcan necesită, de obicei, procesare alimentară, proces în care sunt adăugate o listă lungă de ingrediente. De foarte multe ori, aceste produse sunt încărcate cu sodiu şi sunt bogate în grăsimi şi diverşi aromatizanţi şi potenţiatori de gust, astfel încât gustul lor să semene cu cel de carne. De aceea, cel mai bine e să consumi soia cât mai aproape de starea ei naturală.

Mit 3: Soia cauzează cancer de sân

Într-adevăr, unele cancere de sân evoluează în prezenţa estrogenului, iar soia este o sursă de fitoestrogen. Cu toate acestea, nu există nicio legătură directă între consumul de soia şi cancer. În unele studii pe animale, s-a observat că izoflavonele pure, compuşii din soia care din punct de vedere chimic se aseamănă cu estrogenul, pot promova creşterea tumorilor. Cu toate acestea, la oameni  izoflavonele acţionează altfel decât în cazul rozătoarelor. În plus, concentraţia de izoflavone în suplimente este mai mare decât cea în produsele alimentare pe bază de soia.

"Chiar dacă studiile pe animale au arătat efecte mixte asupra evoluţiei cancerului de sân ale suplimentelor de soia, studiile la om nu au demonstrat că un consum al alimentelor pe bază de soia ar face rău. Consumul moderat este sigur atât pentru femeile care au supravieţuit unui cancer de sân, cât şi pentru populaţia generală, riscul de a dezvolta cancer ajungând chiar să fie diminuat”, a declarat Marji McCullough, directorul strategic privind epidemiologia nutriţională a Societatăţii Americane de Cancer.

Mit 4: Dacă nu-ţi place tofu, suplimentele cu proteine de soia sunt o alternativă inteligentă

Având în vedere  implicaţiile asupra sănătăţii evienţiate în studiile pe animale, cei mai mulţi experţi recomandă evitara abuzului de suplimente alimentare pe bază soia. Utilizarea pe termen scurt este considerată sigur, în conformitate cu Centrul Naţional pentru Medicină Complementară şi Alternativă, dar impactul utilizării pe termen lung a izoflavonelor din soia nu este încă pe deplin înţeles.

Mit 5: Bărbaţii nu ar trebui să mănânce soia

Conţinutul crescut de fitoestrogen i-a determinat pe unii bărbaţi să-şi facă griji în ceea ce influenţa produselor de soia asupra nivelului de testosteron. Studiile clinice dezmint acest teorii. Există doar două cazuri raportate în care bărbaţii s-au confruntat cu efectele feminizare ca urmare a consumului foarte mare de produse din soia (unul cu diabet zaharat de tip 1). De fapt, bărbaţii pot chiar beneficia de pe urma consumului de soia, deoarece le poate reduce riscul de a dezvolta cancer de prostată.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite