Îţi place usturoiul? Cercetătorii au identificat alimentele care-i combat mirosul neplăcut

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă până acum evitai adăugarea usturoiului în prepratele culinare din pricina urmărilor nefaste asupra respiraţiei, acum te vei putea folosi fără emoţii acest condiment apetisant. Cercetătorii americani au descoperit ce alimente îi ajută pe oameni să scape de respiraţia urât mirositoare provocată de consumul de usturoi.

Merele, sucul de lămâie, menta, ceaiul verde, pătrunjelul şi spanacul acţionează cel mai eficient în combaterea mirosului greoi şi persistent care apare după consumul de usturoi, potrivit unui studiu publicat în Journal of Food Science, informează dailymail.co.uk. 

Respiraţia neplăcută de după consumul de usturoi este cauzată de unul dintre compuşii care se regăsesc în acesta, numită  sulfură de metil alil. Substanţa nu poate fi metabolizată în timpul digestiei, astfel că este eliminată din corp prin intermediul respiraţiei şi al transpiraţiei.

Voluntarii care au participat la realizarea acestui studiu, condus de profesorul Sheryl Barringer de la Universitatea Ohio, SUA, au mâncat usturoi în stare naturală, după care au consumat diferite alimente pentru a se observa care sunt mai eficiente în lupta cu respiraţia neplăcută.

Dintre toate alimentele încercate, cercetătorii au stabilit că merele sunt cele mai eficiente în acest proces.

Totodată, ei au constatat că toate alimentele identificate ca fiind eficiente în acest scop sunt bogate în compuşi numiţi polifenoli, care descompun substanţele cu miros înţepător din usturoi. Aciditatea din sucul de lămâie ajută, de asemenea, în procesul de “deodorizare”.

mere shutterstock

Compuşii organici din mere reduc intensitatea mirosului de usturoi, împrospătând respiraţia FOTO Shutterstock

Pentru un rezultat mai bun, oamenii de ştiinţă recomandă combinarea acestor alimente cu usturoiul, atunci când acest lucru este posibil.

O cercetare anterioară a arătat că laptele poate reduce semnificativ concentraţiile de substanţe chimice care fac ca mirosul de usturoi să fie de lungă durată. 

Mai exact, un pahar mic de lapte (200ml) poate reduce emanarea de sulfură de metil alil cu până la 50%. Oamenii de ştiinţă precizează că laptele gras dă rezultate mai bune decât cel degresat şi că este mult mai eficient atunci când e băut în timpul mesei decât după aceea. 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite