Ce înseamnă, de fapt, ouă bio

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zeci de ferme agricole din Germania sunt suspectate că au comercializat ouă bio care, însă, nu respectau specificaţiile pentru a fi încadrate în această categorie, iar proprietarii riscă 10 ani de închisoare. Dar ce condiţii trebuie să îndeplinească ouăle pentru a fi considerate bio sau eco?

Cererea pentru ouă eco sau bio (ambele variante definesc acelaşi tip de ouă) a crescut considerabil în România în ultimii doi-trei ani. Pentru a primi calificativul de ouă bio, ele trebuie să îndeplinească o serie de condiţii:

  • găinile de la care provin trebuie să nu fie stresate, adică să fie crescute la sol, libere şi să aibă acces atât la păşune, cât şi la adăpost închis;
  • fiecărei păsări trebuie să-i revină 4 metri pătraţi de păşune, iar în adăpostul închis să nu fie mai mult de 6 păsări pe metrul pătrat, conform normelor UE de zootehnie ecologică;
  • hrana găinilor trebuie să constea într-o combinaţie de cereale ecologice, făinuri proteice de origine vegerală, săruri minerale şi vitamine organice (în niciun caz sintetice) şi să nu conţină niciun fel de substanţe chimice, pesticide, aditivi, conservanţi, hormoni, organisme modificate genetic sau antibiotice.
  • ferma să fie înscrisă la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR). De altfel, pe site-ul instituţiei, se găseşte lista operatorilor înregistraţi în agricultura ecologică la MADR.

Cum le recunoşti în supermarket

În supermarket, poţi recunoaşte ouăle bio după cifra inscripţionată pe coajă, astfel:

  • Cifra 0 înseamnă ouă ecologice, care respectă criteriile de mai sus.
  • Cifra 1 – găinile au fost crescute la sol, dar nu corespund criteriilor de ouă ecologice.
  • Cifra 2 – ouă de la găini crescute în hale la sol.
  • Cifra 3 – ouă de la găini crescute în baterii.


Ouăle bio chiar sunt mai bune?

Diferenţele nutriţionale dintre ouăle convenţionale şi cele ecologice sunt încă subiectul unor controverse între oamenii de ştiinţă. Unele studii au dovedit că ouăle ecologice nu ar fi superioare din punct de vedere nutriţional, altele, dimpotrivă, atribuie ouălor bio calităţi pe care ouăle obţinute convenţional nu le au.

În timp ce autorităţile din lumea medicală nu au formulat încă o opinie clară în acest sens, un lucru este cert: ouăle ecologice nu conţin nicio urmă de antibiotice (utilizate frecvent în cazul găinilor crescute convenţional), de hormoni, de pesticide sau de alţi aditivi care se pun în mâncarea găinilor crescute convenţional.

O cutie cu zece ouă obţinute de la găini crescute convenţional costă între 6,5 şi 9 lei, iar zece ouă obţinute prin zootehnia ecologică ajung la 15 lei în supermarketuri.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite