Cea mai comodă cale spre sănătate şi silueta dorită: lenea

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Uneori, lenea poate fi folosită în beneficiul nostru, ca o „unealtă“ în vederea adoptării unei diete mai sănătoase şi cu mai puţine calorii, au observat cercetătorii.


Într-un nou studiu, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Saint Bonaventure din Bonaventure, New York, au descoperit un aliat neaşteptat al siluetei: lenea. „Sunt lucruri extrem de mici pe care le putem face ca să ne îmbunătăţim şi echilibrăm dieta“, spune Gregory Privitera, citat de Reuters Health.

Specialiştii au observat, în cadrul cercetării, că oamenii tind să mănânce mai sănătos dacă gustări precum felii de măr sau morcovi curăţaţi şi spălaţi sunt poziţionate mai aproape de birou sau de canapeaua de pe care privesc la televizor decât o pungă cu popcorn, de exemplu.

Vă propunem 10 idei de gustări care nu depăşesc 100 de calorii.

Ideea studiului a pornit de la o banală experienţă în familia lui Privitera: „De fiecare dată când copiii mei îmi spuneau că ar ronţăi ceva, le indicam bolul cu fructe de pe masa din bucătărie şi le spuneam să se înfigă în el şi să mănânce cât pot. Când îmi spuneau că ar vrea altceva, le ziceam să-şi facă singuri. Şi peste un minut-două, îi vedeam ieşind din bucătărie cu câte un fruct în mână“, spune el.

În cadrul studiului, cercetătorii au selectat 56 de fete şi băieţi cu vârsta medie de 19 ani. 20 dintre ei erau normoponderali, 21 erau supraponderali şi 15 chiar obezi. După ce au fost împărţiţi în trei grupuri, primul grup de voluntari a fost aşezat la masă, în bucătărie, iar pe masă erau aşezate un bol cu felii de măr şi unul cu popcorn. Doar că acela cu mere era chiar la îndemână, iar cel cu popcorn, la capătul celălalt al mesei.

Pentru o altă treime, bolul cu popcorn era mai aproape decât cel cu mere, iar pentru ultima treime, ambele boluri erau puse exact în faţa lor.

La final, au trebuit să răspundă la câteva întrebări. Toţi participanţii au spus că le-a plăcut mai mult popcorcul decât merele. Cu toate acestea, cercetătorii au observat că în grupul care a avut merele mai aproape decât popcornul s-au mâncat cele mai multe felii de măr.

„Concluzia acestui studiu este că o soluţie pentru modificarea alimentaţiei este să creezi un mediu alimentar sănătos, astfel încât să ai mereu gustările naturale mai la îndemână decât cele nesănătoase şi calorigene“, spune Privitera. 

Citeşte şi:

Cele 3 motive să mănânci ciocolată neagră în fiecare zi

Am tot auzit, în ultima vreme, că e bine să mâncăm ciocolată neagră, amăruie, cu cât mai multă cacao. Studii recente ne oferă explicaţiile precise care confirmă fără urmă de îndoială calitatea de medicament natural al ciocolatei negre.

Nu vă mai temeţi de grăsimile saturate! Untul şi carnea, demonizate pe nedrept

Toate recomandările din ultimii 40 de ani ale cardiologilor şi ale nutriţioniştilor privind consumul de carne grasă, de unt şi de brânză sunt puse la îndoială de un nou studiu. Mai mult, vestitele suplimente cu Omega 3 sunt absolut inutile.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite