Cele mai căutate diete în 2013

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google a publicat săptămâna aceasta lista celor mai căutate diete de cei care urmăresc să piardă în greutate, rezultatele prezentând diverse tipuri de alimentaţie alese de cei interesaţi.

Tabloidul „Huffington Post” a fost cel care dezvoltat lista publicată de Google în ceea ce priveşte dietele cele mai căutate în anul 2013. Printre aceste diete majoritatea pun accent pe eliminarea alimentelor cu grăsimi animale, dar, surprinzător, printre aceste este şi una bazată tocmai pe aceste elemente.

1.Dieta Paleo

image

Cea mai căutată dietă a fost Paleo, secretul şi succesul acesteia constând, se pare, în regimul alimentar pe care se bazau strămoşii noştri din epoca de piatră.

Dieta Paleo include consumul de peşte, ouă, pui, curcan, raţă, fructe de orice fel, proaspete sau în coajă lemnoasă, seminţe şi legume crescute în mod natural, fără îngrăşăminte şi alţi aditivi care le pot modifica structura.

Aceste alimente nu doar că asigură necesarul de vitamine, nutrienţi şi antioxidanţi de care corpul are atâta nevoie, ci au capacitatea de a reduce indicele glicemic, scăzând astfel riscul de diabet.

Dieta previne tulburările digestive şi obezitatea, datorită conţinutului crescut de fibre, iar proteinele conţinute de carne asigură energia de care avem nevoie pentru a face faţă zilelor obositoare.

2.Dieta bazată pe sucuri naturale

image

Dieta bazată pe legume şi fructe crude, bogate în vitamine, enzime şi substanţe nutritive oferă organismului energia zilnică necesară, fiind de un real ajutor persoanelor active, care trebuie să-şi adapteze alimentaţia la stilul de viaţă.

Pentru că acest regim presupune consumul de alimente bogate în fibre şi apă, cu siguranţă numărul kilogramelor pierdute va fi important.

3.Dieta mediteraneană

image

Această dietă se bazează  pe consumul de legume, fructe, plante aromate, cereale integrale, nuci, seminţe, ulei de măsline extravirgin, lactate, peste, săptămânal pui şi ouă, lunar carne roşie şi moderat vin roşu. Toate alimentele se folosesc în stare proaspătă, fără a fi rafinate sau procesate, metode care distrug valorile nutriţionale ale acestora.

4.Dieta cu lămâie

image

Cunoscută şi sub numele de Master Cleanse, în această dietă trebuie să fie consumată foarte multă lămâie, mai ales sub forma unui suc. Nutriţioniştii subliniază că dieta Master Cleanse este deficientă în toate elementele esenţiale: calorii, vitamine, minerale, proteine, carbohidraţi, fibre şi grăsime.

5.Dieta ketogenică

image

Dieta ketogenică presupune consumul de carbohidraţi şi mărirea aportului de grăsimi în organism. În mod normal, organismul foloseşte glucoza pentru a produce energie, rezultată din carbohidraţi. În momentul în care are loc eliminarea carbohidraţilor din alimentaţie organismul trebuie să folosească alte resurse declanşând procesul de cetoză.

Alimentele recomandate sunt numeroase: carne (nu şi cea procesată), ouă, slănină, unt, brânzeturi fermentate, iaurtul fără fructe, uleiuri vegetale, măsline, avocado, mere, broccoli, nuci, conopidă, spanac, salată,vinete, roşii, castraveţi, fasole verde, ceai verde, ceai negru, cafea

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite