Cum să tratezi alergiile alimentare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe vremuri, ouăle, laptele sau peştele erau considerate doar alimente hrănitoare. Astăzi, pentru unii copii mai sensibili ele pot reprezenta o ameninţare la adresa sănătăţii. Aproximativ 2 - 5% dintre copiii mici suferă de o alergie la alimente.

Odată ce există un diagnostic ferm, alergenul respectiv trebuie să dispară din alimentaţia copilului, chiar şi când este doar un ingredient conţinut într-o cantitate minusculă într-un alt aliment. Acest lucru presupune ca, de fiecare dată când cumperi un aliment de la supermarket, să citeşti lista de ingrediente de pe etichetă şi să acorzi atenţie inclusiv precizărilor de genul „poate să conţină urme de...”.  

La restaurant sau când mănânci în altă parte decât acasă, e necesar să întrebi dacă alimentul „buclucaş” este prezent în vreun fel de mâncare. Iar acest lucru se va dovedi a nu fi deloc simplu. Abia după ce ştii ce nu are voie să mănânce, vei observa cât de des aţi mâncat, de fapt, acel aliment.

Alergeni alimentari frecvenţi

Teoretic, orice aliment care conţine proteine poate provoca o reacţie alergică. Dar un studiu efectuat în Marea Britanie a identificat câteva alimente care se află cel mai des la originea alergiilor. Acestea sunt: 1. arahidele 2. fructele de mare 3. migdalele, alunele şi nucile 4. ouăle (în special albuşul) şi 5. laptele de vacă.

Ce este de făcut pentru reducerea efectelor alergiilor?

Primul pas pe care trebuie să îl faci este să îţi duci copilul la doctor. Chiar dacă, în prezent, nu există un medicament anume pentru vindecarea alergiilor alimentare, medicul îţi va spune ce ai de făcut ca să le reduci cât mai mult efectul.

Planul va include înlăturarea alimentelor cauzatoare de alergie din dieta micuţului – eventual, prin încercări succesive, care presupun eliminarea unui produs suspect pentru câteva săptămâni - şi anumite schimbări de mediu. Este posibil ca, în unele cazuri, medicul alergolog să recomande şi injecţii de imunizare. Există studii care sugerează că o rundă timpurie de imunoterapie la copiii cu rinită alergică ar reduce semnificativ riscul de a face astm în viitor.

Sprijină medicul ţinând un jurnal alimentar detaliat al copilului şi unul de urmărire a simptomelor.

Află pe clicksanatate.ro ce investigaţii sunt necesare pentru diagnosticare

Cum să scapi de părul inestetic

5 cauze mai puţin ştiute ale bolilor de ficat

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite