De ce e bine să mâncăm seminţe de pin

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Foto dryfruitzbasket.com
Foto dryfruitzbasket.com

Cu un gust dulceag şi o uşoară aromă de unt, seminţele de pin sunt folosite pentru a da mai multă savoare salatelor şi altor preparate sofisticate. Poate cea mai populară întrebuinţare a lor este în compoziţia sosului pesto. Însă dincolo de calitatea de ingredient deosebit, el au multe alte merite, pentru care ar trebui să le acordăm atenţie.

Sunt folosite de secole în scopuri culinare. În Grecia Antică erau conservate în miere şi consumate în scop afzodiziac. Triburile de indieni Hopi şi Navajo le apreciau foarte mult ca sursă de proteine. Astăzi ele îşi recâştigă autoritatea, ca aliment-medicament.

1. Combat anemia feriprivă, datorită conţinutului important de fier (5.53 mg la 100g).

2. Ameliorează memoria şi alte funcţii cerebrale, întrucât conţine atât magneziu, cât şi vitamina B6, două elemente binecunoscute şi recunoscute în tratarea deficitului de concentrare, precum şi a stresului.

3. Alungă oboseala. Mixul de grăsimi, proteine, carbohidraţi, vitamine şi minerale face din seminţele de pin un energizant excelent.

4. Previn depresia. Conţinutul mare de fosfor din seminţele de pin le recomandă intens celor care suferă de epuizare nervoasă, având în vedere că, pentru o funcţionare optimă, celulele creierului au nevoie de mult fosfor. 

5. Reglează tensiunea arterială, graţie acţiuniii sinergice a magneziului şi potasiului din compoziţie, prevenind afecţiunile asociate hipertensiunii.

6. Întăresc sistemul imunitar. Manganul, care se află într-o concentraţie însemnată (8.808 mg/ 100 g) în acest tip de seminţe, este un foarte important co-factor pentru enzima antioxidantă, Superoxid Dismutaza, care ajută corpul să dezvolte rezistenţă împotriva agenţilor infecţioşi.

7. Sprijină metabolismul. Fiind o sursă excelentă de vitamine din grupul B, precum tiamina, riboflavina, niacina, acid pantotenic, pyridoxina şi folaţi, seminţele de pin joacă un rol deosebit în îmbunătăţirea metabolismului celular, cu beneficii reale pentru întreg organismul.

8. Te ajută să slabeşti. Cercetătorii spun că seminţele de pin conţin acid pinoleic, cu rol dovedit în suprimarea poftei de mâncare. Acest acid împiedică eliberarea a doi hormoni ce provoacă foamea.

9. Menţin sănătatea ochilor, datorită conţinutului de luteină, un antioxidant ce împiedică apariţia unor afecţiuni oculare, printre care şi cataracta.

10. Amână procesul de îmbătrânire. Ca şi migdalele, seminţele de pin sunt bogate în vitamina E, 100 de grame de seminţe furinizând circa 62% din doza zilnică necesară organismului. Este un lucru cu adevărat extraordinare, având în vedere că vitamina E este un puternic antioxidant, care ajută la menţinerea integrităţii celulelor pielii, protejând-o de atacul radicalilor liberi, cei care accelerează procesul de îmbătrânire.
 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite