De ce este într-adevăr important să mănânci un măr pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dacă toţi oamenii de peste 50 de ani ar mânca un măr pe zi, 8.500 de decese din cauza bolilor cardiovasculare ar fi prevenite în fiecare an, numai în Marea Britanie, arată un studiu recent.

Merele pot fi considerate adevărate medicamente pentru sănătatea sistemului cardiovascular, efectul lor asupra inimii şi vaselor de sânge putând fi comparat cu acela al statinelor, medicamentele care scad nivelul colesterolului. Cel puţin aşa susţin oamenii de ştiinţă de la Universitatea Oxford, într-un articol publicat în ediţia de Crăciun a revistei de specialitate „British Medical Journal“.

Beneficii mai ales pentru persoanele de peste 50 de ani

Deşi nu este o cercetare ştiinţifică propriu-zisă, ci mai mult o estimare, studiul specialiştilor britanici este suficient de bine documentat astfel încât să poată fi considerat o recomandare. Astfel, ei spun că mai ales persoanele de peste 50 de ani ar trebui să mănânce un măr pe zi pentru a ţine doctorul departe. De fapt, din estimările medicilor, foarte multe decese prin infarct sau accident vascular cerebral ar putea fi prevenite în fiecare an dacă am căpăta cu toţii acest obicei: numai în Marea Britanie ar fi „salvaţi“ 8.500 de oameni, cred specialiştii de la Oxford.

De ce un măr pe zi este bun mai ales pentru persoanele de peste 50 de ani? Pentru că această categorie de vârstă este cea mai predispusă la boli cardiovasculare, iar substanţele din mere le pot veni, cu adevărat, în ajutor. „Este un lucru foarte bine cunoscut faptul că merele sunt o sursă importantă de antioxidanţi şi de substanţe numite flavonoizi, care acţionează precum medicamentele în echilibrarea funcţiilor organismului“, spune medicul Peter Coleman, de la Asociaţia britanică pentru studiul accidentului vascular cerebral.

Este foarte important ca mărul să fie consumat cu tot cu coajă, recomandă speciliştii. În coaja merelor se găseşte din belşug o substanţă numită pectină, cu rol esenţial în reducerea nivelului de grăsimi din corp. Odată ajunsă în aparatul digestiv, pectina se transformă într-un gel care „captează“ grăsimile şi favorizează eliminarea lor.


Citeşte şi:

De ce este mai bine să mănânci fructe şi legume româneşti

Este adevărat că, în ultimii ani, oferta de fructe şi de legume din supermarketuri este foarte variată indiferent de sezon. Cu toate acestea, specialiştii recomandă să ne adaptăm dieta la sezon, mai exact să consumăm în special ce produce ţara noastră.

Prof. dr. Nicolae Hâncu, nutriţionist: „«Slăbire garantată şi rapidă» este cel mai antimedical anunţ!“

Preşedintele Federaţiei Române de Diabet, prof. dr. Nicolae Hâncu, consideră că nutriţioniştii cei mai buni putem fi noi înşine, dacă asimilăm informaţiile corecte.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite