Diete extreme: o fată mănâncă 51 de banane pe zi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O tânără din Australia a adoptat o dietă extremă: ea poate mânca şi 50 de banane într-o singură zi. Adeptă a curentului vegetarian „raw“ - crud (dar doar până în fiecare zi la 4 după amiaza), Freelee, „fata banană“, consumă între 2.000 şi 5.000 de calorii pe zi. Înainte, tânăra a suferit şi de anorexie şi de bulimie.

„Freelee, the banana girl“ (fata-banană) susţine o dietă extremă cu un conţinut scăzut de grăsimi. Ea consumă în general mese „mono“, mai precis cantităţi uriaşe dintr-un singur fruct: doi ananaşi întregi sau cinci mango, ori doi litri de suc de portocale sau 1,4 kilograme de caise sau... 20 de banane la o singură masă, notează „Daily Mail“.

Regimul urmat de Loni Jane îi aduce un aport de calorii de 2.000-5.000 pe zi. Ea consumă doar crudităţi până la ora 16.00, adică nu mănâncă nimic gătit sau încălzit.  După-amiaza va mânca o masă gătită, de obicei tot dintr-un singur ingredient în cantităţi uriaşe, cum ar fi 3.5 kilograme de cartofi copţi.

În trecut, Loni Jane a suferit şi de anorexie şi de bulimie, dar susţine că noua ei dietă foarte săracă în grăsimi, dar cu un conţinut foarte mare de carbohidraţi a ajutat-o să „scape“ de peste 18 kilograme, să-şi cureţe tenul de acnee, să nu mai sufere de sindromul oboselii cronice, să-şi crească funcţionarea tiroidei şi să aibă o digestie mai bună.

image

Freelee primeşte deseori comentarii negative pentru că este foarte slabă. Cu toate acestea are 166.000 de susţinători pe canalul său de YouTube unde ridică în slăvi beneficiile stilului ei de viaţă. Unii dintre criticii săi sunt de părere că această dietă extremă a lui Freelee este, în sine, o tulburare alimentară.

„A uitat de regulile de bază ale unei diete: varietatea, porţiile şi moderaţia“

Nutriţioniştii au avertizat împotriva unui astfel de diete, scoţând în evidenţă pericolele eliminării unor grupe întregi de alimente din dietă. Un aspect îngrijorător este consumul excesiv de banane. În cadrul unei postări pe YouTube, Freelee a demonstrat că poate într-adevăr să mănânce 51 de banane pe zi, mai ales că erau mulţi care susţineau că aşa ceva e imposibil.

„Nu trebuie să mănânci chiar atât de multe banane. Eu încerc doar să demonstrezi că, pentru a fi slab, trebuie să mănânci mult. Sunt atât de mulţi oameni care susţin că, dacă vrei să slăbeşti, trebuie să-ţi reduci aportul de calorii. Pur şi simplu nu e adevărat. Caloriile trebuie să provină din carbohidraţi. De aceea fac asemenea videoclipuri, să le demonstrez oamenilor că se poate. Eu sunt slabă, am braţe subţiri şi stomac bine lucrat. Totul este slab la mine şi eu nu-mi limitez caloriile“, mărturiseşte Loni Jane în videoclip.

image

Burta lui Freelee după ce a consumat, la o singură masă, un cocteil de 20 de banane şi puţin lapte de cocos FOTO dailymail.co.uk

Bananele sunt foarte bogate în potasiu, un mineral esenţial pentru organism, dar la care inima este foarte sensibilă. O singură banană de mărime medie conţine aproximativ 400 de miligrame de potasiu. Deşi este imposibil ca o banană să provoace un stop cardiac, cantitatea imensă de banane consumată de Freelee poate obosi rinichi care trebuie să filtreze excesul.

„Această dietă interesantă susţinută de Fata-Banană pare să o fi ajutat pe ea, totuşi este în completă opoziţie cu o dietă sănătoasă care presupune varietate, controlul porţiilor şi moderaţie“, este de părere Aisling Pigott, purtătorul de cuvânt al Asociaţiei Britanice a Nutriţioniştilor.


Citeşte şi:

VIDEO Ar trebui sau nu exclusă carnea din alimentaţie?

Fast- food-uri la fiecare colţ de stradă, mâncare bogată în grăsimi şi obiceiuri alimentare greşite. Simona Tivadar, medic diabetolog a vorbit la Adevărul Live despre alimentaţia sănătoasă, dietele populare, regimuri de detoxifiere şi cum este bine să mâncăm să ne păstrăm sănătoşi şi plini de energie.

Vegetarienii au deficit de vitamina B12

„Curentul vegan şi raw-vegan este o prostie”, a declarat medicul nutriţionist Simona Tivadar, adăugând că „nu te poţi transforma într-un erbivor”. Specialista a explicat în emisiunea „Adevărul Live” moderată de Adriana Mariş care sunt consecinţele acestor diete, care exclud orice produs de origine animală din alimentaţie.

VIDEO Medic specialist în nutriţie: „Ne-am dat sănătatea pe nişte ambalaje care arată bine“

Doctorul Simona Tivadar, medic în specialitatea diabet zaharat, nutriţie şi boli metabolice, a discutat, la „Adevărul Live”, cu moderatoarea Adriana Mariş despre cele mai eficiente cure de slăbire pe timpul verii, care sunt cele mai corecte modalităţi de a combina alimentele în această perioadă, dar şi despre efectele dezastruoase ale înfometării.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite