Epidemie de obezitate în Europa. Cine este de vină

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Europa este afectată de o epidemie de obezitate
Europa este afectată de o epidemie de obezitate

Europa este afectată de o epidemie de obezitate cauzată de creşterea consumului de alimente intens procesate. Obezitatea nu doar că sporeşte riscul de a suferi de boli grave, dar pune presiune financiară şi pe sistemele publice de sănătate.

Mai mult de jumătate din populaţia adultă din Uniunea Europeană este supraponderală sau suferă de obezitate, în timp ce un copil din trei se confruntă cu acelaşi probleme, potrivit unui raport publicat de United European Gastroenterology (UEG) şi citat de agerpres.ro.

Aceste cifre vor fi şi mai mari într-un viitor nu prea îndepărtat , determinând una dintre cele mai mari provocări pentru sănătatea publică, potrivit lui Markus Peck, responsabil pe probleme medicale al UEG.

Potrivit aceleiaşi surse, există studii care demonstrează că obezitatea poate spori cu 50 % riscul de a suferi de cancer colorectal, mai ales în rândul bărbaţilor. De asemenea, aproape trei sferturi dintre obezi suferă de grăsime la ficat, ceea ce poate degenera în steatohepatită non-alcoolică şi provoca probleme mult mai grave.

Produsele precongelate şi ultraprocesate

Raportul dezvăluie că incidenţa obezităţii infantile este mai mare în ţările din sudul Europei, unde dieta mediteraneană, bogată în vegetale şi un consum limitat de carne roşie, a fost înlocuită de produsele procesate. Malta, Croaţia, Italia, Spania, Cipru, Grecia şi Portugalia se clasează în fruntea membrilor comunitari cu cel mai mare procent de copii supraponderali.

Veniturile mici sunt corelate direct cu obezitatea, fapt care are efecte asupra sănătăţii mintale a copiilor, provocând anxietate şi depresie şi un randament scăzut la şcoală. Studiul subliniază şi importanţa pentru viitorul copilului pe care o are alimentaţia în primii ani de viaţă.

Raportul consideră vinovate alimentele ultraprocesate, produsele precongelate, cărnurile procesate şi chipsurile ambalate. Potrivit UEG, aceste alimente produse de mari companii sunt destinate consumului pe o durată mai lungă de timp, comparativ cu alimentele sănătoase dar perisabile.

Markus Peck recomandă dublarea consumului de fructe, legume, nuci şi verdeţuri şi reducerea la jumătate a cărnurilor roşii şi a zahărului în următorii 30 de ani. Zahărul ar trebui să reprezinte, de asemenea, mai puţin de 10% din consumul total de energie zilnică, iar grăsimile suprasaturate sub 10%.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite