Femeile se gândesc la diete de slăbit, bărbaţii la sex. Şapte motive pentru care bărbaţii sunt născuţi sub o stea norocoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Din punct de vedere al echilibrului ponderal şi al problemelor legate de alimentaţie, bărbaţii sunt născuţi sub o stea norocoasă din cel puţin 7 motive, susţine dr. Mihaela Bilic, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice. Cum argumentează medicul.

Din punct de vedere al echilibrului ponderal şi al problemelor legate de alimentaţie, bărbaţii sunt născuţi sub o stea norocoasă din cel puţin 7 motive, susţine dr. Mihaela Bilic, medic primar de diabet, nutriţie şi boli metabolice.

1. Au doar jumătate din numărul de celule adipoase al femeilor, compoziţia de grăsime din organism fiind de 10-15%, comparativ cu 20-30% la femei, scrie medicul pe mihaelabilic.ro.

2. Dispoziţia grăsimii este androidă, pe burtă, şolduri şi torace, în timp ce braţele şi picioarele rămân subţiri. Această distribuţie a surplusului ponderal în jumătatea superioară a corpului este determinată de hormonul masculin testosteron şi are marele avantaj că este extrem de sensibilă la restricţia calorică. Cura de slăbire la bărbaţi are rezultate imediate şi substanţiale, grăsimea abdominală fiind prima care dispare prin dietă.

3. Rata metabolismului bazal este crescută - 1.800 calorii/zi, deoarece cantitatea mare de ţesut muscular din compoziţia corpului consumă mai multă energie. Muşchii „ard“ calorii, grăsimea nu. Aportul caloric zilnic pentru un bărbat cu activitate medie este de 2.500 calorii, astfel încât şi o restricţie alimentară blândă, de 2.000-2.100 calorii/zi, va fi urmată imediat de scăderea în greutate.

4 Nu au celulită. Structura grăsimii subcutanate este specială la bărbaţi, celulele adipoase fiind despărţite de membrane conjunctive puternice, groase şi cu direcţie oblică, ataşate de muşchii din profunzime. În felul acesta, chiar dacă există un surplus de grăsime, aspectul pielii rămâne neted.

5. Nu cunosc gustul amar al eşecului. Când se hotărăsc să slăbească, bărbaţii o fac cu seriozitate, pentru că recunosc că au o problemă, iar rezultatele nu întârzie să apară. Cura lor de slăbire este probabil prima şi ultima, se adresează ţintit unei situaţii precise, are un mecanism declanşator logic şi eficient: m-am hotărât, ţin dietă, slăbesc şi apoi mă ocup de alte probleme, mai importante.

Imagine indisponibilă

6. Dau vina uşor pe cei din jur pentru felul nesănătos în care mănâncă. Majoritatea bărbaţilor sunt hrăniţi de mame, soţii, iubite, soacre, deci au scuza copilărească: „am mâncat ce mi s-a dat“. Şi este adevărat. Cu excepţia situaţiei în care masa are loc la restaurant şi sunt responsabili pentru ceea ce comandă, în restul timpului bărbaţii mănâncă de foame şi se mulţumesc cu ceea ce primesc. Din cauza asta probabil, după ce se căsătoresc şi se aşează la casa lor, „grija“ celor din jur se traduce imediat prin apariţia burţii. Fie că mâncarea este prea concentrată în calorii, fie că porţiile sunt prea generoase, alimentaţia bărbaţilor poate fi uşor echilibrată de „responsabila“ cu gătitul. Bărbaţii nu au fantezii culinare, nu vizitează noaptea frigiderul, nu au pofte, depresii sau slăbiciuni gastronomice, cel mult mai cer o porţie în plus dacă nu s-au săturat.

Bărbaţii au 7-8 kg de muşchi în plus faţă de femei şi consumă mult mai repede şi mai multe calorii: 1 kg de muşchi „topeşte“ 20 calorii/zi în stare de repaus, deci 150-200 calorii dispar zilnic doar prin apartenenţa la sexul puternic.

Viaţa bărbaţilor nu este dominată de lupta cu kilogramele, iar dacă femeile se gândesc la fiecare 20 de minute la subiecte legate de mâncare, ei se gândesc, la fel de des, la sex. Bravo lor!

7. Este suficient să renunţe complet la alcool şi într-o lună, fără alte modificări în dieta zilnică, pot scăpa rapid de 2-3 kg. Alcoolul, pe lângă conţinutul propriu de energie  - 7 calorii/gram, acţionează ca un catalizator în reacţiile metabolice din organism, favorizând transformarea în grăsime a tuturor caloriilor consumate, indiferent dacă dieta este una echilibrată.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite