Dietă şi Fitness

articolul anterior articolul urmator

Pacienţii cu cancer ar trebui să renunţe la anumite alimente? Studiu

1
11 Aug 2019 15:53:09
Autor: Daniela Serb
Celulele canceroase se înmulţesc mai repede decât cele normale
Celulele canceroase se înmulţesc mai repede decât cele normale

Rezultatele preliminare ale unui studiu făcut pe şoarecii de laborator arată că reducerea drastică a unui amioacid provenit din alimentaţie ar putea duce la o „înfometare“ a celulelor canceroase, împiedicând dezvoltarea tumorilor.

Cercetare a fost publicată în revista Nature, potrivit agerpres.ro şi menţionează că un aminoacid conţinut mai ales în carnea roşie şi în ouă a crescut eficienţa chimioterapiei şi a radioterapiei efectuate pe şoareci de laborator.

Este însă prea devreme pentru a trage concluzia că acelaşi lucru ar putea funcţiona şi pe oameni, însă ar putea fi un punct de plecare în investigarea felului în care alimentaţia modifică metabolismul şi modul în care aceste modificări ale metabolismului celular ar putea avea un efect asupra creşterii tumorilor canceroase.

Jason Locasale, autorul principal al studiului, profesor la Universitatea Duke din statul american Carolina de Nord, împreună cu echipa sa au redus cantitatea de metionină – un aminoacid implicat în reacţii-cheie ale metabolismului şi care nu poate proveni decât din alimentaţie, din dieta unor şoareci de laborator diagnosticaţi cu cancer colorectal şi sarcom de ţesuturi moi. Aminoacidul este utilizat de celulele canceroase în procesul lor de creştere.

Administrarea unei doze slabe de chimioterapie, care nu ar fi avut efect de una singură asupra cancerului colorectal, a declanşat însă „o reducere considerabilă a creşterii tumorii“, au explicat cercetătorii. Acelaşi efect a fost observat combinând restricţia de aminoacid şi radioterapie în cazul şoarecilor suferind de sarcom de ţesuturi moi. 

„Înfometăm celulele canceroase privându-le de anumite nutrimente. Acesta nu este desigur un remediu universal împotriva cancerului“, a explicat Jason Locasale, citat de AFP. 

Înainte de a trage concluzii despre rolul alimentaţiei în tratamentul împotriva cancerului este necesar ca astfel de studii să fie realizate pe pacienţi umani, au ţinut să sublinieze oamenii de ştiinţă.

 

 

 

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

1 Comentariu

Galeriu Crestinu
11.08.2019, 17:04:43

POSTUL NEGRU cu apa e cel mai recomandat de ing.Valeriu Popa , iar Dr. Pavel Chirila recomanda taierea zaharului.