„Pâinea ar trebui să fie esenţială în alimentaţia zilnică“. Ce ingrediente de bază ar trebui să conţină

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu puţine sunt dietele de slăbit care elimină în totalitate pâinea, aliment incriminat adesea că ar aduce nesuferitele kilograme în plus. Cu toate acestea, medicii nutriţionişti afirmă că ea ar trebui să rămână de bază în alimentaţie, cu mici amendamente: să fie din făină integrală, cu mai puţină sare şi în cantităţi rezonabile.

Cerealele şi produsele obţinute din acestea sunt o valoroasă sursă de carbohidraţi, adică de glucide şi prin acestea, de calorii. Cu toate acestea, nu ar trebui eliminate din alimentaţie nici măcar atunci când vine vorba despre regimurile de slăbit, întrucât cerealele integrale conţin şi cantităţi importante de fibre, proteine, lipide, vitamine şi substanţe minerale.

Dr. Gabriela Stan, medic specialist de diabet, nutriţie şi boli metabolice, la Spitalul Sanador, dă detalii despre ce fel de şi câtă pâine ar trebuie să consumăm.

„O dietă echilibrată  trebuie să conţină 50-55% carbohidraţi - legume, fructe, cereale integrale. Pâinea, şi mai ales cea obţinută prin măcinarea boabelor de cereale integrale, ar trebui să fie esenţială în alimentaţia zilnică şi acum datorită aportului crescut de  vitamine: B1, B3 şi B9, fier, zinc, magneziu, fibre alimentare şi antioxidanţi care scad riscul apariţiei diabetului zaharat tip 2, a obezităţii şi a bolilor cardiovasculare. Fibrele alimentare previn apariţia constipaţiei, au efect probiotic şi scad riscul de cancer colorectal“.

Intoleranţa la gluten, singura restricţie

„După opinia mea, singura restricţie a consumului de pâine obţinută din cereale integrale ar fi populaţia care are intoleranţă la gluten“, adaugă medicul.

Potrivit specialistului, în ceea ce priveşte cantitatea zilnică de pâine, aceasta variază în funcţie de greutate, sex şi vârstă, în condiţii de activitate fizică normală.

„Orice produs alimentar are, obligatoriu, ataşat un tabel al principiilor nutritive pe care le conţine şi care trebuie citit de oricare dintre noi. O pâine ar trebui să conţină doar patru ingrediente: apă, drojdie, sare şi făină - cea mai sănătoasă fiind cea obţinută din măcinarea integrală a boabelor de cereale“.

Cât priveşte consumul, cantitatea nu este standardizată. „Important este ca aportul total de carbohidraţi  - inclusiv pâine - să îşi păstreze procentul echilibrat recomandat  din dieta zilnică. Un consum mai mare de carbohidraţi înseamnă un aport caloric mai mare, care poate duce la creşterea în greutate, în condiţiile menţinerii aceluiaşi consum energetic zilnic. Substanţele conţinute în pâine, respectiv glucidele, sunt transformate în energie“.

Fără produse de patiserie

Produsele de patiserie nu sunt necesare unei nutriţii echilibrate. „Conţinutul lor variază în funcţie de producător  însă, în general, au un aport energetic mare, fără să conţină aport de nutrieţi - conţin făină albă, lipsită de fibre, vitamine şi grăsimi nehidrogenate care cresc riscul apariţiei obezităţii, aterosclerozei şi, implicit, bolilor cardiovasculare“.

În concluzie, pâinea cea mai potrivită ar trebui să conţină doar cele patru ingrediente amintite mai sus, fără amelioratori, zahăr, coloranţi alimentari, grăsimi vegetale hidrogenate sau nehidrogenate sau conservanţi. „Dacă am putea să facem pâine în casă din ingrediente naturale ar fi cel mai bine, dar trăim în secolul vitezei şi timpul nostru este limitat“.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite