Secretele longevităţii japonezilor. Ce mânâncă şi ce obiceiuri au oamenii cu cea mai mare speranţă de viaţă din lume

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stilul de viaţă al japonezilor se bazează pe câteva reguli de bază, care promovează sănătatea organismului, prevenind apariţia unor afecţiuni grave, precum cancerul mamar şi cel de prostată, dar şi bolile cardiovasculare.

Stilul de viaţă al japonezilor stârneşte tot mai mult interes din partea oamenilor de ştiinţă care studiază sănătatea şi longevitatea, iar motivele pentru care se întâmplă acest lucru nu sunt puţine. 

Persoanele care locuiesc în arhipelagul nipon au cea mai lungă speranţă de viaţă, cu o medie de 82,5 ani, faţă de 80 de ani, cât au europenii, de exemplu. În plus, în rândul lor se înregistrează cea mai mare proporţie de centenari, incluzând-o pe Misao Okawa, de 116 ani, probabil cea mai în vârstă persoană din lume.

De asemenea, rata obezităţii în Japonia e de doar 3,5%, comparativ cu 25%, cât este în Marea Britanie. Şi incidenţa cancerului de sân sau prostată, dar şi a bolilor de inimă este mult mai redusă, informează dailymail.co.uk.

Pornind de la aceste observaţii, experţii au analizat principalele reguli pe care se bazează stilul de viaţă al japonezilor şi au făcut următoarele recomandări:

EVITAREA DESERTURILOR

În Japonia, oamenii încheie prânzul mai degrabă cu un ceai verde sau cu fructe decât cu o budincă. Desertul este consumat de regulă în timpul după-amiezii, la o cafea, iar porţiile sunt mult mai mici decât în Europa”, a explicat Dr. Craig Wilcox, de la Centrul de Cercetare Okinawa pentru Studiului Longevităţii, citat de Daily Mail.

De altfel, japonezii consumă, în medie, 48,8 g de zahăr pe zi, în timp ce englezii depăşesc suta de grame (100.4 g) pe zi, potrivit satisticilor recentre efectuate de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură a Naţiunilor Unite.

ÎNLOCUIREA SALATEI CU ALGELE

Expertii asociază sănătatea şi longevitatea japoneză cu o dietă saracă în grăsimi şi bogată în fructe şi alge marine.

În martie, oamenii de ştiinţă de la Universitatea din Newcastle au descoperit că alginatul de sodiu, un compus regăsit în alge, împiedică absorbţia grăsimii în organism. Astfel, o creştere de patru ori a nivelului de alginat din organism a împiedicat asimilarea grăsimii cu 75%.

În acest context, specialiştii ne recomandă fulgii de wakame, care pot fi înmuiaţi în apă timp de cinci minute, înainte de a-i adăuga în salate.

RIDICAREA DE LA MASĂ ÎNAINTE DE A NE SĂTURA

În Insula Okinawa din Japonia există cel mai mare număr de centenari din lume, iar nutriţioniştii consideră că acest lucru se datorează regulii "hara hachi bu" – mânci până simţi că te-ai umplut în proporţie de 80%.
Acest obicei se bazează pe teoria, potrivit căreia există o întârziere între instalarea saţietăţii şi semnalul pe care îl trimite creierul stomacului privind această stare de fapt.

De altfel, majoritatea nutriţioniştilor sunt de acord că acest decalaj durează circa 20 de minute. Ghindându-se după acest principiu, japonezii consumă porţii mai mici.

Aportul zilnic de calorii al japonezilor este cu 10% mai mic decât cel al englezilor. Asta pentru că urmăresc acest pattern de umplere incompletă şi mănâncă din farfurii mai mici”, a arătat Naomi Moriyama, autoarea cărţii „Femeilor japoneze nu îmbătrânesc şi nu se îngraşă”.

CONSUMUL DE SUSHI

Sushi, gustarea tradiţională japoneză pe bază de orez şi peşte, reprezintă o sursă ideală de acizi graşi omega 3, importanţi pentru sănătatea creierului şi a inimii. Japonezii consumă între 80 şi 100 de grame de peşte zilnic.
"Sushi sunt sursă importantă de acizi grasi Omega 3, dar şi un mod sănătos de a mânca proteine, deoarece nu presupune şi o asociere cu grăsimile, aşa cum se întâmplă în dietele din Vest", a precizat dr. Craig Wilcox.

MERSUL PE JOS

Mersul cu maşina este costisitor în Japonia. Tocmai de aceea, cei mai mulţi oameni se deplasează cu mijloacele de tansport în comun şi merg foarte mult pe jos. "Unul dintre cele mai mari secrete ale stilului de viaţă japonez este mersul pe jos (...) Oamenii merg, în medie, două- trei ori pe zi”, a specificat Naomi Moriyama.

Potrivit unui studiu efectuat în 2012 de cercetătorii de la Universitatea Harvard, mersul pe jos timp de două ore şi jumătate pe săptămână ar putea adăuga şapte ani de viaţă. Oamenii de ştiinţă au analizat rezultatele a şase studii ample şi au constatat că până şi 75 de minute de mers pe jos vioi pe săptămână ar putea prelungi speranţa de viaţă cu aproape doi ani.

EXERCIŢIILE TAI CHI

În Japonia, grupurile de oameni care practică Tai Chi în parcuri reprezintă un peisaj obişnuit. Această formă străveche de arte marţiale din China combină respiraţia profundă cu mişcările lente şi este considerată o formă ideală de mişcare pentru persoanele în vârstă, pentru că nu solicită articulaţiile. De asemenea, îmbunătăţeşte echilibrul şi mobilitatea şi reduce stresul.

PRIETENIA CU BACTERIILE

Timp de secole, japonezii au „încetăţenit” consumul legume fermentate sau murate. Sunt de notorietate specialităţile suguki (napul murat) şi miso (făcut din boabe de soia fermentate). Rezultatele cercetărilor au demonstrat beneficiile consumul de murături, ca sursă esenţială de bacterii „bune”, care favorizează sănătatea intestinului.

TOFU, PENTRU REDUCEREA SIMPTOMELOR MENOPAUZEI

În Japonia nu există un cuvânt pentru termenul "bufeuri", iar studiile au arătat că femeile japoneze sunt afectate mult mai puţin de menopauză decât femeile din alte părţi ale lumii. Unii nutriţionişti consideră că acest lucru se explică prin faptul că japonezele consumă mult mai multe produse din soia, cum ar fi tofu. Soia şi alte tipuri de leguminoase conţin fitoestrogeni, un grup de hormoni naturali ce echilibrează dereglările hormonale şi reduc simptomele menopauzei.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite