Spune-mi ce strămoşi ai avut, ca să-ţi spun ce regim alimentar ţi se potriveşte. Ce este dieta pe grupe de sânge şi cât adevăr conţine

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dieta care leagă regimul alimentar de grupa de sânge nu are nicio bază ştiinţifică
Dieta care leagă regimul alimentar de grupa de sânge nu are nicio bază ştiinţifică

Analiza dietelor pe care v-o propune Adevărul a ajuns la episodul cu numărul 4. Dieta pe grupe de sânge este opera dr. Peter D‘Adamo, potrivit căruia un regim alimentar corect este stabilit în funcţie de grupa de sânge.

Adevărul a început să vă prezinte o analiză a celor mai populare cure de slăbire. Cele 10 diete au fost selecţionate din Top-rated Diets Overall US News şi alte clasificări de specialitate – şi analizate de unii dintre cei mai buni medici nutriţionişti de la noi.

Pe lângă principiile dietelor în cauză, echipa de medici nutriţionişti, coordonată de academicianul Nicolae Hâncu, a analizat principiile fiecărui regim şi a pus faţă în faţă avantajele şi dezavantajele fiecăruia în parte. Concluziile au fost publicate în cartea Abecedar de obezitate.

Astăzi, vom prezenta dieta pe grupe de sânge, concepută de dr.Peter D‘Adamo şi care susţine că factorul determinant în stabilirea unui regim alimentar corect trebuie să fie grupa de sânge.

Potrivit autorului, grupa de sânge este moştenită de la strămoşi cu diverse stiluri de viaţă astfel:

Persoanele cu grupa de sânge 0I au avut strămoşi vânători a căror alimentaţie se baza în primul rând pe carne. Sunt permise carnea, peştele, fructele şi legumele. Alimentele de evitat dacă se doreşte pierderea în greutate sunt, printre altele, porumbul, lintea, fasolea, grâul.  

Persoanele cu grupa de sânge AII au avut strămoşi fermieri, aceştia fiind obişnuiţi să consume mai mult produse vegetale. Sunt premise fructele, legumele, cerealele şi sunt de evitat carnea, lactatele şi grâul, dacă se doreşte pierderea în greutate.

Persoanele cu grupa de sânge BIII erau omnivore, consumând atât vegetale, cât şi carne şi lapte. Sunt permise carnea, lactatele, fructele şi legumele şi interzise porumbul, lintea, grâul, alunele, susanul.

Persoanele cu grupa ABIV au caracteristici combinate între AII şi BIII. Sunt premise fructele, legumele, lactate, cereal şi interzise, printre altele, carnea roşie, fasolea şi porumbul.

Pentru observarea beneficiilor dieta trebuie urmată minimum două luni.

Avantajele dietei:

Potrivit autorului, regimul alimentar este benefic pentru prevenirea bolilor, încetinirea îmbătrânirii şi combaterea obezitărţii.

Nu restricţionează numărul de porţii din grupele de alimente premise.

Nu ar trbui să apară senzaţia de foame.

Dezavantajele dietei:

Nu ţine cont de caracteristicile individuale, ci doar de grupa de sânge a persoanei.

Nu este dovedită prin studii ştiinţifice.

Elimină grupe întregi de alimente din dieta unei persoane. De exemplu, persoanele cu grupa OI nu trebuie să consume lactate sau cererale, ceea ce predispune la carenţe.

Nu este dovedit faptul că reducerea în greutate se produce prin îndepărtarea alimentelor nepotrivite şi consumul celor potrivite, ci mai probabil prin restricţie caloric.

Concluzii:

Dieta nu are nicio bază ştiinţifică. Reducerea caloriilor şi, implicit, scăderea în greutate se bazează pe eliminarea din dietă a anumitor grupe de alimente, ceea ce duce la carenţe pe termen lung.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite