Trucuri prin care poţi prepara o mâncare gustoasă şi sănătoasă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartofii pot fi foarte gustoşi şi preparaţi la cuptor
Cartofii pot fi foarte gustoşi şi preparaţi la cuptor

Un motiv important pentru care alimentele bogate în grăsimi prin prăjire în ulei sunt preferate de multe persoane este gustul plăcut. Cu toate acestea, se pot prepara alimente la fel de gustoase care să fie totodată şi sănătoasă.

Câteva trucuri aplicate în bucătărie ne ajută să creştem palatabilitatea alimentelor fără să ne punem în pericol starea de sănătate.

Astfel, gustul fad al mâncărurilor poate fi ameliorat substanţial prin marinarea cărnii, de exemplu, în amestecuri de condimente şi ierburi aromatice înainte de a o băga în cuptor pentru a o coace.

Sucul de lămâie poate fi solosit din belşug atât la prepararea peştelui, cât şi a cărnii sau pe legume proaspete sau gătite.

Usturoiul şi ceapa sunt două legume care aromatizează fără doar şi poate grătarele, fripturile şi saltele. Putem folosi plante aromatice proaspete sau uscate – părtunjel, oregano, mentă, cimbru – în combinaţiile preferate penmtru a evita sarea excesivă din alimentaţie.

Supele pot fi asezonate evitând folosirea rântaşului, a oului şi smântânii, dar cu ajutorul sucului de roşii, a borşului sau a iaurtului degresat.

Cum să nu faci risipă alimentară - mic dejun delicios cu brânză de casă Foto Adevărul

Catofii pai sănătoşi pot fi obţinuţi prin ungerea lor cu o cantitate mică de ulei după care se pot băga la cuptor pe o hârtie de copt.

Omleta sănătoasă este obţinută doar din albuş sau mixtă; un ou integral şi două albuşuri, preparată într-un vas uns cu puţin ulei. Pentru un plus de savoare se adaugă ceapă verde, ardei, ierburi aromatice.

Totodată, şniţelele şi chiftelele pot fi pregătite şi la cuptor în loc să fie prejite.

Există însă şi capcane prin care fără să ne dăm seama adăugăm calorii în plus în alimentaţie şi cea mai răspândită este adăugarea ueliului în exces în salate. Apoi, folosirea drsesing-urilor cu un conţinut crescut de ulei, sare şi aditivi alimentari sau utilizarea „lactetelor vegetale“ – brânză, frişcă. Majoritatea acestora sunt produse calorice, pline de grăsimi trans-. Excepţie fac tofu şi laptele de soia.

salata www.bucatarultv.ro

O altă capcană este îmbogăţirea salatelor cu alimente care cresc substanţial aportul caloric – seminţe, brânzeturi garse, mezeluri şi chiar carne prăjită. Astfel, în locul unei salate compuse din 300 de grame de salată verde cu o lingură de ulei care are circa 180 de kilocalorii, vom obţine o masă hipercalorică dacă îi adăugă,m 50 de grame de şuncă de pui, 50 de grame de brânză de capră şi 50 de grame de măsline – ajungem la 580 de kilocalorii.

Somonul afumat ne place pentru că este gustos, bogat în proteine şi acizi graşi omega-3, având circa 50 de kilocalorii la 40-50 de grame. Capcana este dată de conţinutul de sare şi de faptul că întotdeuna mâncăm mai mult de o felie. În plus, de cele mai multe ori, mâncăm somonul afumat alături de pâine, crescând astfel numărul de calorii.


 

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite