Închide televizorul! Obiceiul de a dormi cu televizorul aprins creşte riscul de obezitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nu doar orele nenumărate petrecute în faţa televizorului ne fac obezi, dar şi obiceiul de a dormi cu aparatul aprins, par să indice noile studii.

Femeile expuse la lumină artificială în timpul nopţii au o probabilitate mai mare de a se îngrăşa şi a deveni obeze sau supraponderale în următorii cinci ani, potrivit unei cercetări la care au participat 44.000 de persoane, citată de agerpres.ro.
Cercetarea, publicată în revista JAMA Internal Medicine, sugerează că eliminarea luminilor şi ecranelor din dormitor ar putea reprezenta o altă modalitate de a combate criza obezităţii.
Cercetătorii de la National Institute of Environmental Health Sciences din SUA au monitorizat 43.722 de femei cu vârste cuprinse între 35 şi 74 de ani, pe o perioadă de cel puţin cinci ani.

Risc mai mare cu 17%

Participanţii la studiu au oferit informaţii despre greutatea corporală, Indicele de Masă Corporală  - IMC - şi orice formă de expunere la lumină artificială pe perioada nopţii.
Expunerea la lumină artificială pe perioada nopţii a fost legată de un risc crescut de creştere în greutate şi de dezvoltare a obezităţii, a constatat studiul.
În comparaţie cu cele care nu au fost expuse la lumină artificială, femeile care au dormit într-o cameră cu lumina sau televizorul aprinse au avut un risc mai mare cu 17% de a se îngrăşa 5 kilograme sau mai mult în următorii cinci ani.
Totodată, acestea au avut o probabilitate cu 22% mai mare de a deveni supraponderale şi cu 33% mai mare de a deveni obeze.
Aceste noi descoperiri nu modifică valabilitatea sfatului de a menţine o bună disciplină a somnului şi de a evita lumina şi dispozitivele electronice în dormitor, ci aduc mai multe argumente pentru a urma acest sfat, au conchis cercetătorii.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite