Dormit

articolul anterior articolul urmator

Cât de curate sunt aşternuturile tale? Pernele trebuie înlocuite la fiecare doi ani

0
13 Mar 2014 11:59:04
Autor: Andrada Floria
Acarienii se înmulţesc în timp în ţesăturile pernelor şi ale pilotelor FOTO Shutterstock
Acarienii se înmulţesc în timp în ţesăturile pernelor şi ale pilotelor FOTO Shutterstock

Nu contează numai cât de des schimbi lenjeria de pat şi cât de des aeriseşti pernele şi pilotele. Toate trebuie înlocuite la un anumite intervale, fiindcă se deteriorează şi-ţi pun în pericol sănătatea, avertizează specialiştii.


În urma unui studiu care a arătat că britanicii îşi riscă sănătatea fiindcă folosesc aceleaşi aşternuturi prea mult timp, Consiliul Somnului din Marea Britanie a lansat un set de recomandări privind intervalele de timp la care trebuie schimbate pernele şi pilotele.

Aşadar, potrivit specialiştilor britanici, pernele ar trebui înlocuite la fiecare doi ani şi pilotele trebuie aruncate după cinci ani de utilizare. Dacă acestea nu sunt schimbate cu regularitate, riscăm să suferim de probleme la nivelul coloanei cervicale din cauza deteriorării pernelor, care nu mai oferă sprijinul potrivit capului şi gâtului.

Nici salteaua nu are o durată de viaţă nelimitată, şi ea trebuie înlocuită la fiecare şapte ani, recomandă Consiliul britanic al Somnului.

„Intoxicaţiile cu acarieni“

De asemenea, dacă nu schimbăm suficient de des aşternuturile, riscăm să suferim probleme respiratorii pe fondul „intoxicaţiilor cu acarieni de praf“, cum le numesc specialiştii.

„Acarienii sunt mici «păianjeni» microscopici, rude cu scabia (râia), dar care trăiesc în praful din casă, în puf, în pene, dar şi în lâna animalelor. Ei pot pătrunde în piele, sub scuame (porţiuni uscate ale pielii) sau chiar la rădăcina firelor de păr", explică profesorul doctor Anca Zbranca, medic primar dermatolog la Clinica Roderma din Iaşi.

O dovadă a faptului că nivelul de praf şi de acarieni este crescut o reprezintă persistenţa sau chiar agravarea simptomelor de alergie, care ar trebui să se atenueze atunci când petrecem mult timp în casă. „Strănutul, mâncărimile de nas, de ochi, nasul înfundat sau care curge sunt manifestările sugestive care trebuie să ne determine să luăm măsuri“, ne sfătuieşte medicul primar alergolog Camelia Berghea de la Spitalul „Al. Obregia“ din Bucureşti.

Nivelul crescut de umezeală din casă este principalul factor care favorizează multiplicarea acarienilor. Pentru a-l combate, aerisiţi zilnic şi, dacă este cazul, folosiţi dezumidificatoare. Un alt truc pentru reducerea umidităţii este să evitaţi uscarea rufelor în casă. În plus, acarienii mor la temperaturi extreme. Astfel, se pot folosi aspiratoare cu aburi pentru a curăţa toate suprafeţele (covoare, podele, pereţi, perdele şi tapiţerii).

„De asemenea, pernele, carpetele pufoase şi jucăriile de pluş se pot introduce din când în când la congelator sau în lada frigorifică. Este bine ca persoanele cu predispoziţie alergică să folosească lenjerie, perne şi pilote antiacarieni“, precizează prof. dr. Anca Zbranca.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii