Cum poţi depista tulburările de somn

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Pentru a depista problemele de somn, pacienţii sunt conectaţi la o serie de cabluri şi tuburi pe parcursul nopţii, în cadrul unui Laborator de Somnologie FOTO Adevărul
Pentru a depista problemele de somn, pacienţii sunt conectaţi la o serie de cabluri şi tuburi pe parcursul nopţii, în cadrul unui Laborator de Somnologie FOTO Adevărul

Senzaţia că ne trezim mai obosiţi decât atunci când am mers la culcare şi cea de somnolenţă în timpul zilei pot fi indicatorii unei afecţiuni a somnului. Putem afla care sunt cauzele pentru care nu ne odihnim suficient pe parcursul nopţii cu ajutorul unor aparate din laboratoarele de somnologie.

Există o categorie a problemelor de somn pe care nu le conştientizăm, spun specialiştii. Astfel, pe lângă insomnie, trezirea frecventă în timpul nopţii sau, dimpotrivă, dorinţa de a dormi tot mai mult, mai există câteva tulburări de somn, unele cu consecinţe mai grave, de care mulţi suferă fără să ştie.

Apneea, risc de hipertensiune

Cea mai importantă dintre acestea este apneea, caracterizată prin oprirea repetată a respiraţiei în timpul somnului. Principala complicaţie dată de sindromul de apnee în somn este hipertensiunea arterială, între 50% şi 90% din persoanele cu apnee având nivelul tensiunii peste limita normală. De asemenea, apneea poate duce la cardiomiopatie, insuficienţă cardiacă sau la accidente cerebrale ischemice.

Alte tulburări de somn care necesită investigaţii amănunţite pentru depistarea cauzei şi pentru stabilirea unui tratament eficient sunt sforăitul, bruxismul (se tratează la stomatolog), sindromul picioarelor neliniştite şi adormirea bruscă în timpul zilei.

Într-o primă fază, persoana care suspectează anumite tulburări ale somnului ar trebui să se prezinte la medicul de familie, apoi la medicul specialist ORL, pentru a exclude cauzele mecanice ale problemelor de somn (infecţii ORL, polipi, amigdalită etc.). Apoi, medicul pneumolog poate realiza chestionare de evaluare a somnolenţei diurne şi a calităţii somnului, cum este chestionarul Epworth.

Polisomnografia, cea mai complexă

În cazul în care medicul nu are indicii clare cu privire la o anumită tulburare de somn, pentru depistarea clară a problemei, se recomandă polisomnografia. Prin intermediul ei putem afla dacă suferim de sindrom de apnee în somn, de narcolepsie (nevoie necontrolată de somn în timpul zilei), insomnii de diferite tipuri, parasomnii (fenomene ciclice nocturne de natură motorie, psihomotorie, psihosenzorială etc.) sau de sindromul picioarelor neliniştite.

„Polisomnografia se realizează cu ajutorul polisomnografului în laboratoare de somnologie, fiind necesar ca pacientul să doarmă in clinică, conectat la aparat cu ajutorul unor senzori. Parametrii înregistraţi sunt: nivelul de oxigen din sânge, electoencefalograma, oculograma şi electromiograma“, precizează medicul specialist pneumolog şi somnolog Luminiţa Anghel de la Clinica Newmedics din Bucureşti.

Poligraful, la domiciliu

În cazul în care medicul suspectează un sindrom de apnee în somn, el va recomanda testarea cu poligraful. „Acest aparat este montat pacientului cu ajutorul unor senzori. Pacientul doarme la domiciliu, conectat la acest aparat, şi îl returnează a doua zi. Pe parcursul nopţii sunt înregistraţi o serie de parametri: fluxul de aer nazobucal, saturaţia oxigenului în sângele arterial, sforăitul, efortul toracic şi poziţia corpului“, explică medicul somnolog. 

Citeşte şi:

Terapie surprinzătoare pentru a scăpa de sforăit: cântă zi de zi

Fredonatul melodiilor preferate în maşină până la serviciu sau în duş ne binedispune, dar ne şi ajută să scăpăm de problema sforăitului în timp, a demonstrat un studiu britanic recent.

Media orelor de somn din lume. Cetăţenii cărei ţări de pe Glob dorm cel mai mult?

Numărul mic de ore pe care oamenii le dorm pe noapte este o problemă de interes global care are consecinţe grave asupra organismului individului, dar şi asupra societăţii.

Ce spun visele despre noi. Ne amintim sau nu „aventurile“ din timpul nopţii

Toţi oamenii visează, însă nu toţi ţin minte „aventurile“ din timpul somnului. Cercetătorii au studiat această problemă şi au ajuns la o concluzie: oamenii care îşi amintesc visele răspund mult mai repede atunci când sunt strigaţi pe nume.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite