Dormi puţin? N-ai de ce să te lauzi!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bill Clinton, Thomas Edison sau chiar al nostru Mircea Eliade au făcut tot ce au putut pentru a-şi reduce programul de somn în scopul obţinerii a cât mai multe ore de muncă, de studiu, de cercetare. Ei şi mulţi alţii au încercat să ne convingă că cel mai bun mod de a ajunge în top este să renunţăm la somnul de zi cu zi, să-l scurtăm cât mai mult şi, de fapt, să ne educăm să avem cât mai puţină nevoie de el. Însă nu e chiar aşa.

Este la modă să nu dormi. Cel mai bun mod de a fi productiv este să fii mereu pe fază, iar noul motto din viaţa omului modern este «o să dorm destul când o să fiu mort»“, spune Shelby Harris, directorul medicinei comportamentale de la Centrul Medical pentru Tulburări ale Somnului Montefiore din SUA. Chiar acest accent pus pe productivitate prinde în mrejele lui pe mulţi, făcându-i să-şi scurte nesănătos de mult programul de somn.

„De ani întregi, o idee generalizată spune că somnul este pentru cei slabi, că nu este important şi este considerat timp pierdut, mort, fără productivitate. Însă mesajul acesta a avut repercusiuni grave asupra noastră, scăzând productivitatea şi crescând riscul de boli“, declară Wei-Shin Lai, medic de familie de la Universitatea americană de Stat din Pennsylvania.

Zi de zi, la serviciu, auzim colegi (sau poate chiar noi spunem asta) cum că n-au dormit azi-noapte, sau că n-au dormit de câteva zile. Tonul este mereu de mândrie, de „uite ce pot eu să fac“. Mogulul media Arianna Huffington este printre cei foarte puţini oameni care au înţeles că pentru succes şi productivitate ai nevoie de angajaţi odihniţi. Ea mărturiseşte că somnul este o parte importantă a succesului şi că în redacţia publicaţiei stăpânite de ea, „Huffington Post“ ,se asigură că angajaţii dorm suficient.

Probleme de nesomn

Există câteva motive importante pentru care trebuie să urmăm sfaturile medicilor, ale psihologilor şi chiar ale Ariannei Huffington.

„Mulţi cred că este un semn de tărie când rezişti fără somn. Însă, contrar acestei păreri, o grămadă de studii au demonstrat că lipsa cronică de somn supune organismul unor riscuri de sănătate foarte mari: hipertensiune, boli de inimă, obezitate şi moarte prematură“, notează specialistul în medicina somnului Robert Rosenberg.

Dacă problemele de sănătate (sau chiar riscul de deces prematur) nu te pun pe gânduri şi nu te fac să-ţi refaci programul pentru a include mai mult somn, poate că măcar beneficiile unui somn suficient te vor convinge.

În primul rând, eşti mult mai eficient atunci când dormi îndeajuns. Poate că pare că rezolvi mai multe probleme în cele câteva ore furate somnului nopţii, când te chinui să stai treaz, însă studiile sunt foarte stricte din punctul ăsta de vedere. „Dacă nu dormi destul, funcţiile cerebrale sunt din ce în ce mai încete. Oamenii obosiţi sunt mult mai puţin eficienţi, dar şi înclinaţi greşelii“, explică Wei-Shin Lai, medicul de familie.

Studiile despre problemele cauzate de somnul insuficient au fost realizate până şi pe copiii de patru ani şi au demonstrat că somnul mai lung influenţa pozitiv abilităţile de interacţiune socială, vocabularul, empatia şi chiar cât de bine erau acceptaţi în rândul celor de vârsta lor.

În cazul adulţilor, studiile au asociat somnul insuficient cu probleme de concentrare şi cu declin cognitiv. În aceeaşi ordine de idei, un studiu făcut de „sufletul“ cercetării despre beneficiile somnului, Universitatea Harvard, a descoperit că erorile medicale pot fi reduse cu 36% dacă medicii şi-ar limita programul de lucru la cel mult 16 ore pe zi, nedepăşind 80 de ore pe săptămână.

Ziua Mondială a Somnului

În cea de-a treia zi de vineri a lunii martie, în fiecare an (din 2008), se sărbătoreşte Ziua Mondială a Somnului, zi în care se atrage atenţia asupra importanţei somnului pentru atitudinea, capacităţile de interacţiune socială şi nu în ultimul rând pentru sănătatea noastră fizică. Anul acesta, Ziua Mondială a Somnului se sărbătoreşte astăzi, 14 martie. Sloganul lui 2014 este: „Somn Odihnitor, Respiraţie Uşoară, Corp Sănătos“.


Citeşte şi:

Cauzele ciudate ale oboselii şi cum putem lupta împotriva lor

De cele mai multe ori ştii de ce eşti obosit. Poate că n-ai dormit azi-noapte, poate că de zile întregi munceşti încontinuu, fără pauză, şi acum ochii te înţeapă şi nu mai poţi să te concentrezi. Cauzele sunt cunoscute şi la fel şi remediile.  Cel mai simplu sună aşa: „Ţi-e somn? Du-te şi te culcă!“ Dar ce se întâmplă atunci când faci totul bine şi tot eşti obosit?

Ce face organismul tău când dormi? Incredibilele etape ale somnului

Somnul nu este o pierdere de vreme, cum am putea fi înclinaţi să credem din cauza ritmului infernal al vieţii. Când dormim se activează procese complicate în organismul nostru cu ajutorul cărora ne simţim refăcuţi şi sănătoşi a doua zi.

10 tulburări de somn ciudate şi înspăimântătoare

Somnul ar trebui să fie o perioadă de pace şi de relaxare. Mulţi dintre noi trecem prin toate stările obişnuite ale somnului: somnul uşor (non-REM) şi somnul adânc (REM) în care au loc şi visele. Dar atunci când graniţa dintre aceste etape se confundă, somnul poate deveni înspăimântător. De fapt, anumite tulburări de somn par mai degrabă desprinse din filmele de groază.

Când Moş Ene face rău la gene: dormitul ziua poate da peste cap tot organismul

Somnul din timpul zilei, o necesitate pentru cei care lucrează ture de noapte sau care se distrează până la ore târzii, întrerupe ritmul a aproape o treime din genele tale. E posibil chiar ca această desincronizare a genelor să fie chiar mai gravă decât în cazul somnului insuficient, conform unui nou studiu.

„Epidemia“ tulburărilor de somn: semisomnia

Adormi cu dificultate aproape în fiecare noapte? Somnul îţi este întrerupt de grijile zilei de mâine? Te trezeşti greu şi eşti obosit toată ziua? Ai putea fi una dintre milioanele de victime ale semisomniei.

Somnul insuficient te face să iei decizii greşite

Atunci când dormi prea puţin, eşti ţâfnos înfometat şi uituc. În afară de faptul că ţipi la toată lumea şi mănânci tot ce apuci, somnul insuficient te face să iei decizii proaste cam în toate aspectele vieţii tale.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite