Femeile care dorm cu lumina aprinsă sunt predispuse la obezitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu a descoperit că femeile care dorm într-o cameră luminată, fie şi foarte puţin, au un risc crescut de obezitate.

O echipă de la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra, Marea Britanie, a descoperit că femeile care dorm într-o cameră luminată, chiar şi doar cât să se distingă obiectele, au o talie mai groasă decât cele care dorm în camere întunecate, notează „The Independent“.

Studiul, publicat în Jurnalul American de Epidemiologie, a rugat 113.000 femei să estimeze lumina din dormitoarele lor în timpul nopţii: de la lumină îndeajuns de puternică pentru a distinge cuvintele dintr-o carte până la prea întuneric încât nu-ţi poţi distinge propria mână.

Răspunsurile participantelor la studiu au fost apoi comparate cu indexul masei corporale, proporţia talie-şold şi alţi markeri ai obezităţii. Echipa de cercetători a descoperit că aceşti markeri sunt mai mari în cazul femeilor care dormeau în camere mai luminate.

Această asociere a fost observată chiar şi după ajustarea rezultatelor studiului care să includă şi alţi factori ce ar putea influenţa expunerea la lumină şi kilogramele în plus, cum ar fi nivelul de activitate fizică al participantelor, copiii mici sau durata somnului.

Descoperirile au fost descrise drept „interesante“ de către profesorul de epidemiologie Anthony Swerlow, care a declarat că rezultatele „ne deschid o nouă cale pentru cercetări aprofundate“. Totuşi, specialiştii avertizează că, deocamdată nu există suficiente dovezi pentru a sfătui oamenii să doarmă fără nicio lumină în cameră.

„Am examinat asocierea dintre expunerea la lumină şi obezitate la peste 100.000 de femei din Marea Britanie. Deoarece informaţiile au fost obţinute în acelaşi timp, nu putem vorbi despre obiceiuri anterioare. Însă, asociaţiile descoperite confirmă cercetări anterioare care studiau expunerea la lumină în timpul somnului şi metabolismul. Totuşi, este nevoie de studii aprofundate“, declară dr. Emily McFadden, cercetător invitat la Institutul de Cercetare a Cancerului din Londra şi autor principal al acestui studiu.

Studiul a fost finanţat de „Descoperiri în domeniul Cancerului de Sân“ şi de Institutul britanic de Cercetare a Cancerului, iar rezultatele au fost obţinute din studiul pe termen lung asupra cancerului de sân, care este încă în desfăşurare.


Citeşte şi:

În ce moment al zilei e cel mai bine să munceşti sau să bei alcool şi când nu e bine să conduci maşina

Există un timp pentru toate. Acesta este unul dintre principalele lucruri de care trebuie să ţinem cont ca să ne menţinem sănătoşi şi, din păcate, unul dintre lucrurile pe care parcă le-am uitat cu desăvârşire. Este foarte important momentul din zi în care mâncăm, bem sau dormim. Dacă nu ţinem cont de cerinţele corpului, avem un risc mai mare să ne îmbolnăvim.

Suntem „extrem de aroganţi“ în relaţia cu somnul şi riscăm de la diabet la cancer. Dormim cu două ore mai puţin decât acum 60 de ani

Oamenii de ştiinţă de la unele dintre cele mai importante universităţi din lume – Oxford, Cambridge, Harvard, Manchester şi Surrey – ne avertizează că, în drumul spre construirea unei cariere, riscăm accidente serioase din cauza somnului din ce în ce mai scurt.

Suntem invadaţi de LED-uri. Cum ne afectează viaţa lumina lor?

Lumina albastră emisă de LED-uri, omniprezentă astăzi în mediul modern de viaţă, ne oboseşte, nu ne lasă să dormim noaptea şi chiar ne compromite sănătatea ochilor, arată studiile.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite