Dormit

articolul anterior articolul urmator

Somnul este cheia sănătăţii inimii. Studiu

0
4 Sep 2019 13:54:10
Autor: Daniela Serb
Un somn suficient ajută inima să funcţioneze normal
Un somn suficient ajută inima să funcţioneze normal

Durata potrivită a somnului protejează sănătatea inimii. Aceasta este concluzia unui nou studiu care a arătat că durata somnului poate influenţa riscul persoanei de a suferi un infarct miocardic, indiferent de alţi factori de risc, inclusiv cei genetici.

Într-un număr recent al Revistei Americane de Cardiologie, oameni de ştiinţă americani şi britanici au descris felul în care au fost analizate, timp de şapte ani, datele medicale a 461.347 de persoane cu vârste cuprinse între 40 şi 69 de ani rezidente în Marea Britanie, potrivit medicalnewstoday.com.

Analiza a relevat faptul că persoanele care obişnuiau să doarmă şase ore pe noapte au avut un risc cu 20% mai mare de a suferi un atac de cord, comparativ cu cele care obişnuiau să doarmă între şase şi nouă ore. Totodată, acelea care obişnuiau să doarmă mai mult de nouă ore au avut un risc cu 34% mai mare de a suferi un eveniment cardiovascular de acest fel.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că un somn între şase şi nouă ore pe noapte poate reduce rsicul de atac de cord cu 18% la acele persoane care au „o vulnerabilitate genetică mare“ de a dezvolta boli cardiovasculare.

„Acest studiu, a punctat autoarul principal, dr. Celine Vetter, profesor asistent de psihologie integrativă la Universitatea din Colorado, „furnizează unele dovezi puternice potrivit cărora durata somnului este un factor-cheie atunci când vine vorba despre sănătatea inimii, iar acest adevăr interesează pe toată lumea“.

Nici prea mult, nici prea puţin

Studiile au relevat de ceva timp că există legături între obiceiurile de somn şi sănătatea inimii. Cu toate acestea, cele mai multe dintre aceste constatări au venit în urma unor studii observaţionale car au putut doar confirma aceste legături, dar nu au putut stabili o relaţie de tip cauză-efect.

Deoarece mulţi factori influenţează atât somnul, cât şi sănătatea inimii, nu este simplu de determinat dacă un somn insuficient deteriorează sănătatea inimii sau o sănătate cardiovasculară precară determină un somn de proastă calitate. Vetter şi colegii săi au căutat să facă faţă acestei provocări utilizând date de la un număr mare de indivizi, în combinaţie cu cercetarea genetică şi eliminând zeci de alţi factori de influenţă potenţiali. În total, au ajustat rezultatele eliminând 30 de potenţiali factori care influenţează atât sănătatea inimii, cât şi pe cea a somnului. Aceşti factori au inclus activitatea fizică, sănătatea mintală, venitul, educaţia, fumatul şi compoziţia corporală.

Rezultatele cercetărilor au arătat că durata somnului este un factor de risc independent în atacul de cord.  Cercetătorii au descoperit că riscul de atac de cord a crescut la acele persoane care au dormit mai puţin de şase-nouă ore pe noapte. Persoanele care au dormit cinci ore, de exemplu, au avut un risc cu 52% mai mare a face atac de cord, comparativ cu cei care au dormit şapte-opt ore. Şi persoanele care au dormit zece ore pe noapte au avut un risc dublu, potrivit aceleiaşi surse.

Ce presupune igiena corectă a somnului

Potrivit Centrelor de Control şi Prevenire a Bolilor (CDC), mai mult de o treime din adulţii americani dorm mai puţin decât cele şapte ore de somn recomandate.

Igiena corectă a somnului presupune ore fixe de culcare şi de trezire, în fiecare zi, inclusiv la final de săptămână; expunerea la lumină naturală, mai ales în primele ore ale dimineţii; evitarea expunerii la lumină artificială în orele dedicate odihnei; efectuarea exerciţiilor fizice zilnice, dar nu înaintea culcării; evitarea consumării de alimente şi băuturi în orele premergătoare odihnei – în special a alimentelor şi băuturilor bogate în zahăr şi grăsimi, iar dacă dificultăţile de a adormi nu dispar, consultarea unui medic de specialitate.

La fel cum activitatea fizică depusă sau alimentaţia sănătoasă reduc riscul de boli cardiovasculare şi somnul de bună calitate şi în cantitate suficientă o poate face, au conchis oamenii de ştiinţă.

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii