Dormit

articolul anterior articolul urmator

VIDEO Trucuri să te odihneşti bine în perioada Sărbătorilor

0
27 Dec 2012 12:20:31
Autor: Andrada Floria
Oboseala acumulată de Sărbătorile de iarnă ne predispune la probleme de sănătate şi la îngrăşare FOTO: Shutterstock
Oboseala acumulată de Sărbătorile de iarnă ne predispune la probleme de sănătate şi la îngrăşare FOTO: Shutterstock

De Sărbători priorităţile sunt distracţiile cu familia şi cu prietenii, mâncarea, cadourile, iar odihna rămâne undeva pe ultimul loc. Lucru care ne face mai vulnerabili la problemele de sănătate în această perioadă şi, în plus, somnul insuficient contribuie la acumularea şi mai multor kilograme.

De Sărbători priorităţile sunt mâncarea, cadourile, distracţiile cu familia şi cu prietenii, iar odihna rămâne undeva pe ultimul loc. Lucru care ne face mai vulnerabili la problemele de sănătate în această perioadă şi, în plus, somnul insuficient contribuie la acumularea şi mai multor kilograme.

Somnul insuficient ne încetineşte metabolismul, astfel că tot ceea ce mâncăm de Sărbători se depune mai uşor sub formă de grăsime pe corp. În plus, dacă nu dormim destul în această perioadă, şi tensiunea arterială are de suferit, ceea ce creşte riscul de evenimente cardiovasculare nefericite, cum ar fi un infarct sau un accident vascular cerebral.

Ca să ne ferim de astfel de probleme şi ca să nu începem noul an mai obosiţi, cu o stare de spirit mai proastă şi cu mai multe kilograme, este foarte important şi somnul în această perioadă. Nu este neapărat necesar să dormim opt ore pe noapte dacă activităţile din acest interval nu ne permit, esenţial este ca orele de somn să nu fie perturbate de nimic şi să reuşim astfel să ne odihnim cu adevărat.

Schiază sau mergi la săniuş

Mişcarea este o metodă care ne ajută să dormim bine noaptea, a cărei eficienţă este dovedită cu studii. Unul dintre marile avantaje ale vacanţei de Sărbători este că putem face o varietate de sporturi de iarnă, de la patinaj, la schi şi banalul săniuş. Toate acestea ne ajută nu doar să mai pierdem din numeroasele calorii acumulate în timpul meselor îmbelşugate, ci ne sunt de folos şi pentru un somn odihnitor.

Ascultă muzică liniştitoare

În loc să ţii televizorul sau computerul deschis seara, specialiştii recomandă să-ţi faci un playlist cu melodii liniştitoare. Astfel îţi vei putea elibera mintea de stresul şi de planurile pentru zilele de sărbătoare şi îţi va fi mai uşor să adormi.

Yoga în pat

Câteva posturi de yoga te vor ajuta să-ţi detensionezi muşchii încordaţi de stres şi de lipsa de odihnă şi te vor introduce în starea de linişte care te va ajuta să dormi bine. Le poţi face chiar în pat, înainte de a adormi. Această măsură este eficientă şi în cazul persoanelor care se trezesc în mijlocul nopţii şi au senzaţia că nu mai pot adormi la loc.

Acestea sunt trei poziţii de yoga în pat recomandate de specialişti

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările