Vrei să dormi şi nu poţi? Număratul oilor este inutil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Probabil că număratul oilor este cel mai vechi sfat pentru a adormi, pe lângă paharul de lapte cald. Însă, se pare că număratul oilor nu te va face să vizitezi mai repede tărâmul lui Moş Ene.

Ideea că oile din capul tău care sar peste un pârleaz te vor adormi este doar un mit care mai degrabă te ţine treaz. Teoria îşi are rădăcinile la ciobanii din vechime care dormeau pe câmp. Pentru a reuşi să se liniştească şi să adoarmă, se apucau să numere oile turmei ca să se asigure că toate sunt la un loc şi în siguranţă, notează „Huffington Post“.

Însă această tehnică nu prea pare aplicabilă în timpurile moderne. Atunci când adormi, este mai relaxant să-ţi ocupi mintea cu gânduri pasive, liniştite, şi nu cu ceva activ sau foarte activ ca număratul oilor din turma pe care oricum nu o ai. 

„Trebuie să ţii cont de oile alea. Îţi ia mult timp să le numeri pe toate. Ce nu vrei să faci, de fapt, este să activezi acele părţi ale creierului care se ocupă de procesarea informaţiilor“, ne sfătuieşte dr. Michael Decker, specialist în somn.

Pentru amuzament, iată şi un studiu efectuat de publicaţia „Fermierul Modern“. Un om de ştiinţă zoolog la „Sheep Experiment Station“ (Staţia Experimentală a Oilor), a cărui slujbă chiar este să numere oi, a fost întrebat dacă această sarcină induce somnul. Verdictul? „Am încercat să număr oi odată ca să adorm, însă nu m-a ajutat. Este greu să-ţi imaginezi oile sărind peste un pârleaz deoarece nu e ceva ce ele fac în mod obişnuit. Trebuie să le cam obligi să facă asta“, mărturisea cel care numără oile zi de zi.

Somnul vine cu ajutorul unei plaje liniştite, nu cu oi agitate

Ca să adormi mai uşor mai degrabă foloseşte-ţi imaginaţia pentru a crea o scenă relaxantă, cum ar fi o plajă liniştită. De fapt, un studiu din 2001 a demonstrat că cei care sufereau de insomnie adormeau mai repede dacă se foloseau de „distrageri imagistice mentale“. Participanţii la studiu au primit sarcina să-şi imagineze o situaţie interesantă, dar plăcută şi relaxantă în acelaşi timp.

Specialistul în somnologie, dr. Decker, este de acord că acest exerciţiu de imaginaţie pare a fi cea mai bună strategie pentru calmarea unei minţi încordate. Sfatul lui este să încercăm să ne închipuim o cascadă minunată sau să ne plănuim o vacanţă relaxantă. „Nu vrem să facem nimic care implică un efort mental considerabil“, explică dr. Decker.

Printre alte trucuri de inducere a somnului se numără şi relaxarea musculară, meditaţia sau o baie caldă înainte de culcare. 

Nu trebuie să uităm că, dacă nu am adormit după maximum 30 de minute de când ne-am băgat în pat, experţii recomandă să ne sculăm şi să facem o activitate liniştită, nestimulatoare, cum ar fi cititul, până când ne simţim din nou obosiţi. Acest sfat este foarte important deoarece creierul nu trebuie să asocieze patul drept un loc al stării de veghe şi nici drept un loc de muncă prin număratul unei turme.


Citeşte şi:

Ce pericole te pândesc în noapte? 11 riscuri pentru sănătate ale sforăitului

Ai impresia despre sforăit că este doar un efect enervant şi jenant al somnului? Greşeşti! Oamenii care sforăie au un risc crescut de a suferi o moarte prematură. Sforăitul este asociat cu multe probleme de sănătate, de la boli de inimă până la depresie, avertizează specialiştii.

VIDEO Adevărul Live: Ai aţipit vreodată la volan? Tulburările de somn pot fi de vină, spun specialiştii

Mulţi dintre noi suferă de unele tulburări de somn extrem de periculoase fără măcar să ştie, atrag atenţia medicii. Află care sunt acestea şi ce înseamnă explorarea psihologică a viselor de la somnologul Oana Deleanu şi de la psihologul Paul Moroşanu, la Adevărul Live.

5 idei total greşite despre somn

Dacă ţi-ai spus vreodată: „Weekend-ul ăsta trebuie să-mi recuperez orele de somn pierdute în timpul săptămânii“ sau dacă, la volan, ai obiceiul de a da volumul muzicii mai tare ca să-l alungi pe Moş Ene, atunci cu siguranţă te numeri printre multele victime ale miturilor legate de somn.

Superpatul care combate sforăitul

Cum tulburările de somn sunt tot mai frecvente astăzi, un număr mare de companii din industria tech şi-au concentrat resursele pentru a scoate pe piaţă dispozitive care să ne ajute să dormim mult şi bine, ba chiar şi paturi antisforăit, pe care le-au prezentat la târgul de tehnologie CES 2014.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite