Metode simple şi naturale de a combate alergiile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a preveni alergiile trebuie să cunoaştem mai întâi ce substanţă le provoacă. O testare la medicul alergolog efectuată pe piele ajută la identificarea acestora şi la alcătuirea unui plan de tratament pentru evitarea lor.

Alergenii pot fi peste tot, atât în afara casei, cât şi în interiorul ei. Dacă suntem alergici la polen şi afară este o zi minunată, cu nivel înalt al acestor substanţe, ar fi indicat să ţinem uşile şi ferestrele închise pentru a proteja aerul din interior. Totodată, putem instala un filtru în interiorul aparatului de aer condiţionat.

De fiecare dată când intrăm în casă, aducem cu noi, de afară mici particule adunate din locurile în care am fost  – pe haine, în păr, pe piele. Duşul şi schimbarea hainelor alungă alergenii. Trebuie să lăsăm pantofii la uşă, de asemenea.

Purtarea unei măşti ţine alergenii departe de căile noastre respiratorii, atunci când nu putem ocoli sursele – de exemplu , atun când lucrăm în grădină sau dăm cu aspiratorul. Măştile existente în farmacii blochează circa 95% din micile particule, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com.

Produse de curăţat fabricate în casă

Una dintre cele mai bune metode de a ne feri de alergenii din interior este aceea de a păstra casa curată. Dar chimicalele puternice pot irita însă căile nazale şi agrava simptomele. Produsele de curăţat pot fi preparate şi în casă din oţet şi bicarbonat de sodiu.

Un studiu pediatric a arătat că alimentaţia compusă mai ales din vegetale proaspete, fructe şi nuci – în mod deosebit struguri, mere, portocale şi roşii – este mai puţin alergică. Cercetătorii încă încearcă să cum şi de ce se întîmplă acest lucru. Este cert însă că o dietă sănătoasă este benefică pentru întregul organism. Recomandarea este de a se adăuga la fiecare masă fructe şi legume proaspete.

Hidratarea contribuie şi ea la uşurarea simptomelor alergice. Apa şi alte băuturi nealcoolice – ceaiurile, supele -  păstrează mucoasele nazale umede, plus că vaporii desfundă nările şi ajută respiraţia.

Fumul de ţigară este de evitat pentru că irită mucoasele nazale, infundă nasul şi stimulează glandele lacrimale. Sunt de ocolit şi alte surse de fum provenite de la grătare.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite