Rădăcina de cicoare scade colesterolul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
De la cicoare pot fi utilizate în medicina naturistă atât rădăcina, cât şi părţile aeriene
De la cicoare pot fi utilizate în medicina naturistă atât rădăcina, cât şi părţile aeriene

Infuziile sau decocturile de rădăcină de cicoare sunt o excelentă băutură care purifică ficatul şi splina, fiind utile şi în tratamentul instituit imediat după icter. Două căni pe zi s-au dovedit eficiente în aceste afecţiuni.

Studii mai recente au demonstrat şi o scădere semnificativă a colesterolului din sânge. Această acţiune sugerează că, în cazul în care se consumă mâncare prăjită şi grăsimi, o cană sau două de decoct de rădăcină de cicoare protejează arterele, potrivit „Ghidului plantelor medicinale şi aromatice“, elaborat de dr. Ovidiu Bojor.

Combate aciditatea gastrică

Potrivit aceleiaşi surse, mai multe cercetări realizate timp de mai mulţi ani de cercetătorii egipteni arată eficienţa acestei plante în tratamentul tahicardiilor.

O altă acţiune a infuziilor şi decocturilor este aceea de neutralizare a acidităţii gastrice. Tot cercetările recente arată că, atât decocturile de rădăcină de cicoare, cât şi andivele – din Cichorium endivia – de cultură acţionează favorabil în litiaza biliară.

Uleiul esenţial din această plantă şi rezina – răşina – din această plantă pe lângă prorprietăţile diuretice şi laxative au o uşoară acţiune hipoglicemiantă şi antitiroidiană.

Datorită substanţelor amare, inulinei şi colinei, atât rădăcinile, cât şi părţile aeriene ale plantei sunt utile în uşurarea digestiei şi favorizarea evacuării bilei.

Cum se prepară

Din 12 linguriţe de rădăcină sfărâmată la o cană cu apă se prepară un decoct scurt  - 10 minute, din care se beau două-trei căni pe zi.

Din părţile aeriene ale plantei, cât şi din rădăcini, din două linguriţe la o cană cu apă, se prepară o infuzie. Se beau 2 căni pe zi.

Nu are contraindicaţii.

De la specia apropiată, de cultură - Cichorium endivia – de la care se consumă frunzele cărnoase, pe lângă proprietăţile alimentare există şi unele medicinale. Astfel, aceasta stimulează pofta de mâncare, sunt diuretice, uşor laxative, stimulează secreţia biliară sunt mineralizante şi vermifuge.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite