Medicină naturistă

articolul anterior articolul urmator

Sănătatea e ruptă din soare

0
24 Apr 2013 13:30:16
Autor: Daniela Capatana Purcaru
Studiile dovedesc că lumina solară relaxează şi combate stresul atât la adulţi, cât şi la copii
Studiile dovedesc că lumina solară relaxează şi combate stresul atât la adulţi, cât şi la copii

„În casa în care nu intră soarele, intră doctorul“, spune o vorbă înţeleaptă. Lumina înseamnă sănătate, stare de bine. Îţi încarcă bateriile, îţi reglează funcţiile fiziologice, alungă stresul -  şi te protejează de efectele îmbătrânirii.

Are efect antiîmbătrânire

Dacă excesul de soare îmbătrâneşte, acelaşi efect îl are şi deficitul, susţin cercetătorii. Pielea ta are nevoie de razele luminoase pentru mai multă strălucire. Sunt cercetători care cred că lumina intervine în sinteza fibrelor de colagen şi de elastină, esenţiale pentru o piele fermă.

Belşug de vitamină D

În urma expunerii la lumina naturală, organismul tău va sintetiza vitamina D, necesară fixării calciului şi fosforului în oase. Şi sistemul tău imunitar are beneficii de pe urma acestei vitamine, la fel şi cel nervos. Specialiştii susţin că doar o jumătate de oră de expunere zilnică la razele blânde ale soarelui de primăvară e suficientă ca să-ţi  „resetezi“ metabolismul, buna dispoziţie şi să ţină deoparte maladiile cardiovasculare.

Echilibru biochimic

Lumina dă ritm vieţii. Metabolismul, temperatura corporală, presiunea arterială, secreţiile hormonale – ba chiar şi apetitul pentru hrană şi cel sexual – se bazează pe alternanţa dintre zi şi noapte. Ai remarcat, desigur, că în zilele întunecate de iarnă vitalitatea scade şi câştigă teren somnolenţa, oboseala, nervozitatea. Recapătă-ţi echilibrul odată cu primele raze de soare. Ele sunt în măsură să „acordeze“ armonios mesajele biochimice din organism, ca să fii din nou în formă. Plimbările regulate, în aer liber, sunt o etapă importantă în cura ta de lumină.

Relaxare şi bună dispoziţie

Studiile dovedesc că lumina solară relaxează şi alungă stresul – atât la adulţi, cât şi la copii. „Vinovată“ e tot vitamina D, care îmbunătăţeşte asimilarea magneziului. Carenţa de magneziu – curentă la omul modern – duce la iritabilitate, oboseală şi anxietate.

Revitalizare şi detoxifiere

Soarele revitalizează. Energia sa acţionează asupra sistemului imunitar şi nervos, stimulează circulaţia sangvină, ceea ce favorizează eliminarea toxinelor şi anduranţa musculară. Razele soarelui au şi un uşor efect antibiotic, contribuind la anihilarea/eliminarea anumitor germeni patogeni.

Citeşte mai multe pe Clickpentrufemei.ro!

Adauga Comentariu

Pentru a comenta, alege una din optiunile de mai jos

Varianta 1

Autentificare cu contul adevarul.ro
Creeare cont

Varianta 2

Autentificare cu contul de Facebook
Logare cu pseudonim

0 Comentarii

Modifică Setările