Urzica, un bun detoxifiant al organismului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urzica este o plantă cunoscută pe care o folosim deseori în alimentaţie, proprietăţile sale curative fiind recunoscute încă din perioada Antichităţii, mai ales aportul acesteia în procesul de curăţare a sângelui, a ficatului, a rinichilor şi eliminarea metalelor grele din organism.

Urzica este o plantă consumată cu precădere la început de primăvară fiind des întâlnită în gospodăriile tradiţionale româneşti, chiar dacă prepararea acesteia necesită atenţie şi pricepere.

Urzicile sunt răspândite pe tot globul cu excepţia regiunii arctice şi a centrului si sudului Africii. Această plantă conţine un număr mare de aminoacizi, vitamine (A, B2, C, K), clorofilă, săruri minerale (calciu, magneziu, fier, siliciu, zinc, seleniu etc), substanţe proteice, acid folic, etc.

Datorită proprietăţilor deosebite urzicile sunt folosite ca aliment, precum şi ca plante medicinale în cure pentru regenerarea organismului şi pentru detoxifierea lui.

La nivelul organismului, aceasta plantă acţionează în următoarele moduri:

1.Curăţă sângele având efect detoxifiant

2.Stimulează metabolismul.

3.Echilibreaza sistemul de apărare al organismului.

4.Stimuleaza secreţia bilei, secreţia pancreatică, gastrică şi intestinală, stimulează peristaltismul intestinal şi digestia.

5.Actionează împotriva viermilor intestinali.

6.Fluidifică sângele.

7.Are acţiune hemostatică oprind sângerarea

8.Scade glucoza în sânge.

9.Este tonic capilar şi combate mătreaţa.

10.Influenţează favorabil reumatismul şi guta.

Urzicile sunt, prin urmare, recomandate pentru afecţiuni ca:

1.Afecţiuni circulatorii;

2.Afecţiuni gastrice, hepatice şi intestinale;

3.Afecţiuni renale, ale prostatei şi ale vezicii urinare;

4.Retenţie şi incontinenţă urinară;

5.Insuficienţă secretorie gastrică, hepatică, pancreatică şi intestinală;

6.Hemoptizie, hemoragie internă şi uterină, vaginite, leucoree.

7.Retenţie de apă în organism;

8.Tumori;

9.Astm bronşic şi alergii.

10.Răni, urticarie, psoriazis.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite